Au demarat lucrările de reparaţie a drumului Sărăteni-Soroca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Drumul Sărăteni-Soroca, care se întinde pe 93 de km şi este parte a traseului M2, va fi reparat timp de 24 de luni. Lucrările încep marţi, 18 septembrie, şi vor costa aproape 100 mln de dolari, potrivit Info-Prim Neo.

Lucrările de reabilitare vor fi efectuate de două companii turceşti şi una austriacă. Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) a contractat alte 2 companii străine care vor supraveghea lucrările.

Ana Racu, specialist informare FPM Moldova, a comunicat că în luna august în Republica Moldova au fost introduse zeci de unităţi de echipament necesar pentru reconstrucţia drumului.

Companiile „ONUR Taahhnut Tasimacilik Ve Ticaret Ltd. Sti." şi „SUMMA Turizm Yatirimciliği A. ş." din Turcia vor reabilita 44,9 km, începând de la intersecţia Sărăteni până la intrarea în oraşul Ghindeşti. Compania austriacă „Strabag AG" va reabilita 48,1 km de drum, de la intrarea în oraşul Ghindeşti şi până la intersecţia Drochia. Această companie a fost implicată şi anterior în reconstrucţia drumurilor din Moldova.

Drumul Sărăteni-Soroca serveşte drept legătură importantă între Republica Moldova şi Ucraina pentru traficul de pasageri, bunuri şi servicii. Este un drum pavat cu două benzi şi se află într-o stare extrem de deteriorată. Circa 60% din îmbrăcămintea rutieră necesită reconstrucţia totală.

Potrivit FPM Moldova, reabilitarea drumului va înlesni creşterea veniturilor populaţiei prin reducerea costurilor la transport, bunuri şi servicii. De asemenea, va contribui la reducerea pierderilor economiei naţionale ce rezultă din starea deteriorată a drumurilor şi va reduce numărul de accidente rutiere prin îmbunătăţirea condiţiilor de trafic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite