Când medicamentele dăunează grav sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sugarii cu intoxicaţii medicamentoase ajung cel mai des la spital după ce li s-au administrat supozitoare şi alifii în doze mari FOTO: Dumitru Gonciar
Sugarii cu intoxicaţii medicamentoase ajung cel mai des la spital după ce li s-au administrat supozitoare şi alifii în doze mari FOTO: Dumitru Gonciar

Dacă încerci să te tratezi acasă fără a consulta un specialist sau iei o doză prea mare de doctorii, rişti să ajungi la spital sau chiar la morgă. Cei mai expuşi riscului unor intoxicaţii sunt copiii

Cazul fetiţei de numai trei ani din Căuşeni, care a murit după ce bunica ei i-a dat aspirină pentru a o vindeca de o infecţie virală, nu este unul singular. Ieri, la spitalul raional din Căuşeni a fost adus şi un băieţel de doi ani, în stare gravă, după ce a înghiţit o pastilă contra hipertensiunii.
În timp ce părinţii obişnuiesc să le administreze micuţilor analgezice la primele semne de boală, medicii susţin că astfel de practici pun în pericol viaţa copiilor, întrucât în spatele acestor simptome se pot ascunde afecţiuni mai grave.

Vecinii şi cumetrii pe post de „doctori“

„De obicei, îi dau singură copilului meu doctoriile. Merg la medic doar când starea lui se agravează“, afirmă Elena Crestean, mama unui băieţel de patru ani. „Sora mea e asistentă medicală. Când am nevoie de ceva pentru nepot, apelez la ea“, spune şi Oxana Posteucă, o pensionară în vârstă de 72 de ani.

„Vecina, cumătra, nănaşii, babele se pricep mai bine decât doctorul. Dar pastila care pentru bunica e terapeutică, pentru un copil poate fi letală“, atenţionează medicul pediatru Ana Oglindă, şefa secţiei Reanimare somatică din cadrul Institutului Mamei şi Copilului din Capitală.

Anul trecut, circa 300 de copii din ţară au fost diagnosticaţi cu intoxicaţii medicamentoase. În cele mai multe cazuri este vorba de la adolescenţi, care recurg la acest gest pentru a-i sensibiliza pe cei din jur. „Înghit mai multe pastile pe care le găsesc în casă fie pentru că n-au fost înţeleşi de cei apropiaţi, fie după prima decepţie în dragoste sau pentru că sunt părăsiţi de părinţi. Astfel, vor să atragă atenţia asupra lor“, explică Ana Oglindă.

Doctorii lăsate la îndemâna copiilor

A doua categorie e reprezentată de copiii de până la cinci ani, care sunt atraşi de culorile pastilelor uitate de bunici pe noptieră. Apoi sunt sugarii, cărora le sunt administrate doctorii peste dozele admise. „Adulţii îşi pot da seama că un copil s-au intoxicat cu medicamente dacă sunt atenţi la comportamentul lui. Minorul se bâlbâie, devine agresiv sau somnolent, poate deveni palid sau să aibă stări de vomă. În astfel de cazuri trebuie anunţat imediat medicul“, recomandă pediatrul.

În cazul adulţilor, de la începutul anului şi până în prezent, la secţia de Toxicologie a Spitalului Municipal numărul 3 „Sfânta Treime“ au fost internaţi 200 de pacienţi, dintre care 34 au suferit intoxicaţii medicamentoase. „Cel mai des constatăm intoxicaţii cu analgin şi aspirină. În tentativele de suicid, mai multe ca număr, vorbim de sedative“, declară Raisa Banariuc, medic toxicolog. Potrivit ei, primele reacţii sunt petele care apar pe piele, iar consumul îndelungat de antibiotice afectează şi organele interne.

„Mai multe cazuri de otrăviri voluntare cu medicamente se înregistrează la femei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 ani. La bărbaţi, pe primul loc se plasează grupele de vârstă 18-25 şi 26-35 ani“, precizează Igor Feofanov, medic la Centrul de Sănătate Publică din Capitală.

Între viaţă şi moarte

Atunci când sunt provocate pe fondul unor alergii, intoxicaţiile medicamentoase pot duce la apariţia unor maladii foarte grave, precum sindromul Lyell sau sindromul Stevens Johnson, care distrug pielea. În ambele cazuri, şansele de supravieţuire sunt de sub 20%. Anul trecut circa 300 de copii au ajuns la spital cu intoxicaţii medicamentoase.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite