Avioane reţinute la sol şi curse anulate pe Aeroportul Internaţional Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aeroport

Trei avioane nu pot decola de pe Aeroportul Internaţional Chişinău, iar altele vor ateriza cu întârziere. Nu pot decola aeronavele care urmau să efectueze curse către Bucureşti (ora 05.40), Londra (ora 06.55) şi Kiev (ora 07.10). Cursa de la Bucureşti spre Chişinău, de la ora 09.00, a fost anulată. La fel, şi cursa către Bucureşti, de la ora 09.30.

Solicitată de IPN, Rodica Rusu, secretarul de presă al companiei Avia Invest, companie care administrează Aeroportul Internaţional Chişinău, a declarat că se lucrează practic fără întrerupere la curăţarea pistelor, iar în timpul acestor lucrări niciun avion nu poate ateriza sau decola.

Astfel rămâne timp scurt pentru manevre. Piloţii decid fiecare în parte dacă vor decola sau ateriza în asemenea condiţii meteo. Depinde de vizibilitate, capacităţile profesionale ale echipajului şi de dotarea tehnică a aeronavei.

Conform tabelului online, se reţine la decolare cursa către Moscova, programată 13.40, dar şi cele către Paris şi Veneţia, care au zboruri programate după ora 15.00. Cu întârziere se estimează că va ajunge la Chişinău avionul din Tel Aviv, care urma să aterizeze la ora 13.00 şi cel din Londra, care trebuia să ajungă la ora 14.20.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite