Bărbatul care a muşcat de deget un poliţist, condamnat la patru ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Locuitorul raionului Hânceşti, acuzat pentru trei capete de acuzare, inclusiv: violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere, huliganism şi refuzul, împotrivirea şi eschivarea de la testarea alcooscopică, acţiuni comise de o persoană care nu deţine permis de conducere, şi-a aflat verdictul.

Procuratura raionului Hânceşti a demonstrat vina inculpatului, acesta fiind condamnat, prin cumul de sentinţe, fiindu-i adăugată parţial partea neexecutată a pedepsei aplicate acum un an, la 4 ani şi 2 luni închisoare, cu executare.

Incidentul a avut loc pe 16 martie curent, pe traseul R-3, la intrarea în satul Bozieni, când ofiţerii de patrulare au oprit un automobil de model „Vaz”, care se deplasa neadecvat pe carosabil. La volanul maşinii se afla inculpatul, în vârstă de 25 de ani, vizibil în stare de ebrietate.

La solicitarea poliţiştilor de a prezenta actul de identitate, conducătorul auto a refuzat. Totodată, el nu s-a supus cerinţelor poliţiştilor care urmau să verifice dacă acesta a consumat sau nu alcool. În replică, conducătorul auto a manifestat un comportament agresiv, folosind cuvinte necenzurate la adresa angajaţilor poliţiei, muşcându-l pe unul dintre aceştia de deget, provocându-i, potrivit raportului de expertiză judiciară, vătămări corporale uşoare.

De asemenea, la cerinţele legitime ale poliţiei, şoferul a refuzat şi s-a împotrivit categoric de a fi supus testului alcoolscopic, fiind reţinut, iar ulterior arestat, până la pronunţarea sentinţei aflându-se în custodia statului.

De notat că, inculpatul a comis aceste abateri în timpul termenului de probă, fiind condamnat, acum un an, la 3 ani închisoare, cu suspendare, pentru vătămarea intenţionată medie a integrităţii sau sănătăţii unei persoane. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite