„Biblioteca Adevărul“ – podul de cărţi care uneşte malurile Prutului. Interviu cu Stella Mihailova, director general „Adevărul Moldova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stella Mihailova, cu premiul GALEX „Cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor“
Stella Mihailova, cu premiul GALEX „Cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor“

Într-un interviu pentru revista de literatură „Contrafort“, Stella Mihaolova, directorul general al publicaţiei „Adevărul Moldova“, vorbeşte despre succesul cărţilor vândute împreună cu ziarul şi despre cele un milion de volume oferite de Guvernul României.

 Ziarul „Adevărul“ s-a lansat în Moldova cu o serie foarte populară de carte, intitulată „Biblioteca Adevărul“, cărţi pe care cititorii le pot cumpăra de la chioşcurile de presă. Accesibilitatea ridicată a acestor cărţi, selecţia autorilor, cuprinzând vaste arii ale literaturii române şi universale, v-au adus aprecierea basarabenilor, care au fost privaţi de carte în limba română timp de decenii. Totuşi, aţi fost învinuiţi de editorii de la Chişinău că aţi „spart“ piaţa locală cu preţurile voastre mici, aţi fost acuzaţi de concurenţă neloială. Adică, frate, frate, dar... trăim în economia de piaţă. Cum aţi răspuns acestor acuzaţii?

Ideea de a vinde cărţi împreună cu ziarul nu este una nouă şi a fost aplicată nu doar în România, dar şi în multe alte ţări. În Moldova, fuseseră şi până la noi câteva încercări răzleţe, însă nicio publicaţie nu a ieşit cu astfel de campanii la scară largă. De aceea, atunci când am lansat cărţile „Adevărul”, la sfârşitul anului 2010, am fost acuzaţi imediat că facem dumping. De fapt, efectul a fost invers. Pentru că a apărut o concurenţă sănătoasă pe piaţă, multe edituri şi librării şi-au ajustat preţurile, şi alte ziare au lansat colecţii asemănătoare, iar, în final, au avut de câştigat cititorii. Noi ne-am ţinut tare pe poziţii şi „Biblioteca Adevărul” a devenit rapid un brand în Republica Moldova. Un punct important în strategia noastră a fost calea corectă de promovare a cărţilor. Pe lângă campania de publicitate, am oferit cadou prima carte – „Notre Damme de Paris“ de Victor Hugo. În perioada următoare, oamenii veneau cu noaptea în cap la chioşcuri şi stăteau la coadă pentru a cumpăra ziarul împreună cu volumele din îndrăgita colecţie „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“, supranumită „cartea verde“, după culoarea copertei. Nu am să uit niciodată primul nostru târg de carte, în aprilie 2011, când cumpărătorii efectiv au spart vitrina, îmbulzindu-se după cărţi. Nici noi nu ne-am aşteptat la un asemenea succes, având în vedere că lumea citeşte din ce în ce mai puţin.

imbulzeala la standul adevarul

Cum mai staţi cu vânzările? Cât de căutate au fost volumele din „Biblioteca Adevărul“ la Salonul Internaţional de Carte din Chişinău?

În ajunul lansării proiectului „Adevărul Moldova“, cerusem sfatul distribuitorilor. Prognozau atunci că vom vinde cel mult 3-4 mii de cărţi pe lună. Am depăşit însă toate aşteptările: vindeam la început până la 20.000 de exemplare per apariţie. În primul an, am vândut peste un milion de volume. Produsele noastre sunt în continuare la mare căutare, atât cele care se vând acum cu ziarul în chioşcuri, precum şi cele din seriile precedente, care pot fi procurate de cititori la redacţia ziarului „Adevărul Moldova“ sau la târgurile specializate la care participăm cu regularitate.

targ de carte adevarul

Explicaţia este simplă. Înainte de toate, cărţile noastre sunt accesibile ca preţ. Apoi sunt foarte bine selectate. Găsiţi la noi „crema“ literaturii române şi universale, titluri prezente şi în programa şcolară. Bunăoară, cele mai solicitate cărţi sunt „Ion”, „Mara“, „Anna Karenina“, „Doamna Bovary“, „Marile speranţe“, „Coliba unchiului Tom“, „Pe aripile vântului“, „Mândrie şi prejudecată”, „Jane Eyre“ şi altele. În plus, cărţile noastre sunt tipărite pe hârtie de calitate înaltă, legate în coperte rezistente din piele ecologică, au un aspect elegant şi o grafică de excepţie. Este şi cazul colecţiilor „Pictori de geniu“ şi „Marile muzee ale lumii”, care, deşi sunt destinate unui segment mai restrâns de public, s-au vândut ca pâinea caldă. Şi multe biblioteci din ţară şi-au suplinit/completat fondurile cu volumele noastre, „Adevărul” fiind distins anul trecut la Gala Premiilor Naţionale GALEX drept „cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor”.

Ceea ce a mers mai puţin bine a fost seria de DVD-uri cu desene animate „Tom şi Jerry“, pentru că piaţa este inundată cu filme piratate, descărcate direct din Internet.

Din octombrie, venim cu o ofertă şi mai atractivă pentru cititorii noştri: reduceri de până la 60% la colecţiile care au fost deja în vânzare: „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“, „Miturile şi legendele lumii“, „100 de idei geniale“, ghidurile turistice „National Geographic“, „Pictori de geniu“, „Marile muzee ale lumii“, „Delicii în bucătărie“, „Aventura“, „Jules Verne“, „Jane Austin“, „Surorile Bronte“, „Alexandre Dumas“, DVD-urile „Tom şi Jerry“ şi puzzle-urile 3D „Vin dinozaurii“.

Aţi primit banii pentru acel milion de cărţi donate de România cititorilor din Republica Moldova? Cum au fost repartizate aceste volume?

„Un milion de cărţi pentru Basarabia” a fost un proiect frumos şi suntem mândri că am putut să contribuim la promovarea culturii române şi străine în Republica Moldova. Editura „Adevărul“ a fost selectată printr-un concurs, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a respectat toate clauzele contractuale, iar cele un milion de volume au fost repartizate anul trecut în 1.500 de biblioteci publice şi alte 1.500 de biblioteci şcolare din toată ţara. De asemenea, cărţile „Adevărul” au ajuns în penitenciare, unităţi militare, internate şi aziluri, o parte au trecut Nistrul. Întreg lotul donat de Guvernul României a inclus 188 de titluri semnate de autori celebri, cântărea 360 de tone şi a fost estimat la aproximativ 250.000 de euro. Donaţia a fost primită cu entuziasm de cititori şi de bibliotecari, mai ales că majoritatea biblio­tecilor de la sate au fondul de carte învechit, cu multe titluri încă în grafie chirilică.

Interviul a apărut în singurul număr al revistei „Contrafort“ din acest an.Puteţi citi şi alte articole din această ediţie pe www.contrafort.md.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite