Când un agent de patrulare poate opri un autovehicul în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii de patrulare ai Inspectoratului Naţional de Patrulare sunt împuterniciţi să oprească un autovehicul aflat în traficul rutier dacă constată o încălcare a legislaţiei rutiere, manifestă un comportament agresiv în trafic, dacă este în desfăşurare o operaţiune specială sau este nevoie să verifice legalitatea transportării mărfurilor sau a persoanelor.

Veaceslav Sârbu, jurist al Inspectoratului Naţional de Patrulare, a făcut precizări pentru IPN despre drepturile şi obligaţiile agenţilor de patrulare şi ale conducătorilor auto.
 

Astfel, potrivit lui Veaceslav Sârbu, angajaţii INP pot opri în trafic inclusiv orice maşină înmatriculată în altă ţară, ca să efectueze controlul existenţei şi valabilităţii vinietei, sau care are numere de înmatriculare neutre, pentru a verifica dreptul conducătorului mijlocului de transport de a conduce.|
 

„În momentul stopării unui autovehicul, agenţii de patrulare sunt obligaţi să prezinte legitimaţia de serviciu şi să prezinte conducătorului auto motivul pentru care a fost oprit în trafic”, a precizat juristul INP. Maşinile pot fi oprite în trafic dacă se observă o încălcare a legislaţiei rutiere sau agentul de patrulare are bănuieli rezonabile că se efectuează transporturi ilegale de mărfuri sau persoane.

Juristul a mai declarat că agentul de patrulare este în drept să solicite permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi, după caz, actele încărcăturii maşinii.

„Agentul de patrulare poate verifica inclusiv habitaclul sau portbagajul unui autovehicul, în cazul existenţei bănuielii rezonabile. Asemenea procedură se realizează prin perfectarea actelor procesuale corespunzătoare. În cazul în care se ajunge la o percheziţie, se întocmeşte un proces verbal cu privire la percheziţie care se aduce la cunoştinţa tuturor participanţilor, cu consemnarea dreptului de a face obiecţii. Agentul de patrulare este dotat cu toate blanchetele de acte procesuale necesare”, a declarat Veaceslav Sârbu.

În cazul efectuării de filtre sau alte operaţiuni speciale, Inspectoratul Naţional de Patrulare nu este obligat să anunţe în prealabil despre organizarea acestora”, a mai spus Veaceslav Sârbu.

În momentul în care sunt opriţi de agenţi de patrulare, conducătorii auto sunt obligaţi să aştepte în maşină cu mâinile pe volan până când agentul se apropie de autovehicul iar, în caz de noapte, să aprindă lumina în habitaclu. De asemenea, conducătorii auto sunt obligaţi să prezinte actele solicitate de către agentul de patrulare, inclusiv cele care ţin de transportul de mărfuri sau persoane.
   

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite