Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Care e motivul ce l-a împins pe băiatul de 14 ani din Alabama, SUA, să-şi împuşte mortal toţi cei cinci membri ai familiei

0
10 Sep 2019 18:01:02
Autor: Iurii Botnarenco

Băiatul de 14 ani, care şi-a împuşcat mortal toţi cinci membri ai familiei sale, în propria casă, în statul Alabama, situat la sudul Statelor Unite, a comis crima după ce a aflat că mama sa nu este mamă biologică.

Potrivit life.shared.com, băiatul este judecat pentru omor de o instanţă juvenilă. În aceste condiţii, minorul riscă cel puţin un an de închisoare în detenţie juvenilă sau riscă să petreacă după gratii cel mult până la vârsta de 21 de ani. Pe de altă parte, în conformitate cu legislaţia penală din statul Alabama, procurorii pot, cu acordul judecătorului, să-l aducă pe băiat în faţa unei instanţe pentru adulţi.

Crima a fost comisă pe 3 septembrie curent. Copilul a intrat în posesia unei arme, a împuşcat mortal toţi membrii familiei, după care a contactat la 911 şi a anunţat că cineva ar fi tras focuri de armă în locuinţa sa.

Iniţial, acesta nu şi-a recunoscut vina şi a încercat să inducă poliţiştii în eroare, spunând că se afla în subsolul casei, iar la un moment dat a auzit împuşcături. Peste câteva ore de interogări, băiatul a recunoscut că el este autorul crimei.

Potrivit CNN, victimele sunt: tatăl băiatului de 38 de ani; mama vitrigă de 35 de ani; fratele său de 6 ani; sora sa de 5 ani şi un frate de doar 6 luni. 

Trei membri ai familiei au murit pe loc, iar alţi doi au ajuns în stare critică la spital, unde s-au stins în scurt timp.

Arma din care copilul a comis crima, un pistol de calibrul 9mm, deţinută ilegal de unul dintre membrii familiei, a fost găsită aruncată la marginea drumului, în apropiere de casa unde a avut loc tragedia. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii