Cazul Vlad Filat. Instanţa a acceptat parţial lista de martori ai apărării fostului prim-ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alexandru Tarlev
FOTO Alexandru Tarlev

În cadrul unei noi şedinţe de judecată în care este învinuit Vlad Filat, instanţa a acceptat parţial lista de martori ai apărării. Acuzarea afirmă că oricum martorii propuşi de apărare nu prea au tangenţă cu obiectul învinuirii, apărarea însă declară că instanţa nu-i oferă învinuitului un proces echitabil şi şanse egale, transmite IPN.

Adriana Beţişor, acuzatoare de stat în dosarul ex-premierului, a comunicat după şedinţa de vineri, 15 aprilie, că instanţa de judecată s-a propunţat privind lista de persoane numite ca martori din partea apărării, aceasta a fost acceptată parţial şi urmează ca aceşti martori să fie citaţi. „Aceşti martori nu au nicio tangenţă cu obiectul învinuirii. Nici cei acceptaţi de instanţă în opinia noastră nu au nimic cu obiectul învinuirii. Văd deja că s-au făcut publice mai multe nume din acea listă”, a spus Adriana Beţişor. Procurorul a mai spus că prin publicarea acestei liste se urmăreşte un scop bine determinat de către apărare, dar a evitat să spună despre ce ar fi vorba.

Avocatul Igor Popa a comunicat că instanţa a acceptat doar 14 persoane din lista martorilor propuşi. „În această situaţie nicidecum nu putem vorbi despre egalitate. Procurorii au compărut cu peste 30 de martori, iar nouă ni s-au acceptat doar 14 şi în partea argumentată nu am găsit o explicaţie plauzibilă. O altă problemă e că instanţa a pus pe seama apărării asigurarea prezenţei martorilor, pe când noi am solicitat concursul instanţei. Vom veni cu o listă suplimentară de martori”, a menţionat apărătorul ex-premierului.

Următoarea şedinţă de judecată, când urmează să înceapă audierea martorilor apărării, este programată pentru marţi, 19 aprilie, la ora 10.30.

Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Acesta pledează nevinovat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite