CCM, despre hotărârea care permitea ca preşedintele ţării să fie suspendat din funcţie de CCM: „Un mecanism care nu se bazează pe Constituţie”

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat printr-o hotărâre joi, 6 august, că preşedintele ţării este obligat să desemneze candidatul la funcţia de prim-ministru, în cazul în care acesta este propus de o majoritate parlamentară. În situaţia în care nu există o majoritate parlamentară, şeful statului este obligat să desemneze un candidat la funcţia de premier, chiar dacă fracţiunile nu sunt de acord cu desemnarea acestuia.

În plus, Curtea a constatat că în cazul Hotărârii nr. 28 din 17 octombrie 2017, prin care preşedintele ţării putea fi suspendat din funcţie de Curtea Constituţională, la sesizarea unui deputat, în cazul în care şeful statului refuza să semneze un decret, „a fost creat un mecanism care nu se bazează pe Constituţie”. 

Curtea subliniază că singurul mecanism constituţional pentru situaţia în care preşedintele refuză să respecte prevederile constituţionale, este suspendarea acestuia cu 2/3 de voturi în Parlament şi organizarea unui referendum naţional de demitere a şefului statului.

CCM s-a expus ca urmare a unei sesizări depuse de către Igor Munteanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorul sesizării a solicitat Curţii să explice câteva chestiuni, prin interpretarea articolelor 91 şi 98 alin. (1) din Constituţie:

(1) Deţine Preşedintele Republicii o marjă discreţionară absolută la desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru sau acesta este obligat să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară în timpul consultărilor?

(2) Poate fi aplicat mecanismul instituirii interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii, stabilit prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 28 din 17 octombrie 2017, în cazul în care Preşedintele refuză să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară?

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parţial sesizarea depusă de către Igor Munteanu şi a reţinut următoarele:

În sensul articolului 98 alin. (1) din Constituţie, marja discreţionară a Preşedintelui Republicii la desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru este limitată. În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcţia de Prim-ministru. În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este obligat ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa.

În sensul articolelor 89 şi 91 din Constituţie, în cazul în care Preşedintele Republicii refuză să desemneze candidatul pentru funcţia de Prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, această situaţie trebuie soluţionată prin prisma articolului 89 din Constituţie, care prevede suspendarea din funcţie şi demiterea Preşedintelui Republicii. 

Pentru aprecierea faptului dacă refuzul Preşedintelui Republicii de a desemna candidatul pentru funcţia de Prim-ministru, propus de majoritatea parlamentară, reprezintă o faptă gravă, în sensul articolului 89 alin. (1) din Constituţie, trebuie avute în vedere următoarele elemente:

a) dacă prin această faptă Preşedintele Republicii încalcă o prevedere din Constituţie şi/sau o Hotărâre a Curţii Constituţionale şi

b) dacă prin această faptă Preşedintele Republicii îşi încalcă obligaţia imparţialităţii şi neutralităţii politice în procesul desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.

Analizând Hotărârea nr. 28 din 17 octombrie 2017, prin care se oferea posibilitatea suspendării preşedintelui ţării de către CCM, în aşa fel ca premierul sau preşedintele Parlamentului să semneze documentele pe care şeful statului le-a refuzat, Curtea a observat că ea a aplicat instituţia interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii, reglementată de articolul 91 din Constituţie, în cazul în care Preşedintele ţării a refuzat în mod deliberat, din motive subiective, să-şi exercite atribuţiile constituţionale, deşi acest caz trebuia soluţionat prin prisma instituţiei suspendării din funcţie şi a demiterii Preşedintelui Republicii, stabilită de articolul 89 din Constituţie. 

Curtea a considerat că, spre deosebire de demiterea din funcţie, care este o procedură complexă şi de lungă durată, interimatul funcţiei soluţionează prompt problema funcţionalităţii depline a instituţiilor fundamentale ale statului.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că suspendarea din funcţie şi demiterea Preşedintelui Republicii este o procedură complexă, însă, în acelaşi timp, aceasta este o procedură prescrisă expres de Constituţie în cazul comiterii de către Preşedintele Republicii a unor fapte grave prin care încalcă prevederile Legii Supreme. 

Prin urmare, Curtea ajunge la concluzia că prin interpretarea funcţională a Constituţiei, în cazul Hotărârii nr. 28 din 17 octombrie 2017, a fost creat un mecanism care nu se bazează pe Constituţie.

Curtea a observat că această concluzie se regăseşte şi în Opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la situaţia constituţională cu referinţă particulară la posibilitatea dizolvării Parlamentului, adoptată la cea de-a 119-a sesiune plenară (Veneţia, 21-22 iunie 2019), CDL-AD(2019)012.

Având în vedere raţionamentele prezentate supra, Curtea a considerat necesar să-şi reevalueze considerentele şi soluţia stabilită prin Hotărârea nr. 28 din 17 octombrie 2017.

Curtea a reţinut că şeful statului nu poate fi în afara răspunderii. Constituţia Republicii Moldova prevede două mecanisme de răspundere a Preşedintelui Republicii, şi anume: răspunderea juridică (penală) şi răspunderea politică (constituţională).

Răspunderea juridică (penală) a Preşedintelui ţării este reglementată de articolul 81 alin. (3) din Constituţie. Acest articol prevede că Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii Moldova, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi, în cazul în care săvârşeşte o infracţiune. Competenţa de judecată îi aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare.

Răspunderea politică (constituţională) a Preşedintelui ţării este stabilită de articolul 89 din Constituţie. Acest articol prevede că în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcţie de Parlament, cu votul a două treimi din deputaţi [alin. (1)]. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută [alin. (2)]. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui [alin. (3)]. Prin posibilitatea suspendării şi demiterii Preşedintelui Republicii în cazul încălcării grave a prevederilor Constituţiei se asigură realizarea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat reglementat de articolul 6 din Constituţie, acest mecanism constituţional operând pentru a restabili echilibrul puterilor în stat, încălcat de şeful statului prin sfidarea prevederilor Legii Supreme.