CHIŞINĂU O biserică din lemn a ars până în temelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica „Sf. Fericita Matrona“, din apropierea Parcului „La izvor“ din sectorul Buiucani al Capitalei, a luat foc spre dimineaţă.

Flăcările au cuprins imediat întreaga construcţie de lemn, care a ars ca o torţă. Incendiul nu a făcut victime. Pompierii nu cunosc deocamdată din ce cauză a izbucnit focul.

Pompierii au fost alertaţi în jurul orei în jurul orei 6.00. Zece autospeciale au luptat câteva ore pentru a stinge focul. Flăcările au mistuit lăcaşul sfânt în proporţie de 90%, până la temelia din piatră. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, întrucât în biserică nu se afla nicio persoană la acea oră.

Potrivit Departamentului Situaţii Excepţionale, cauzele incendiului încă urmează a fi stabilite. Pompierii presupun că focul putea fi declanşat de câteva butelii de gaz care se aflau în încăpere. Enoriaşii sosiţi la faţa locului nu exclud însă o mână criminală. „Lemnul era prelucrat cu soluţii antiinflamabile, nu putea să ardă atât de tare“, a spus Elena Bâtcă, administratoarea bisericii.  

Oamenii nu şi-au putut stăpâni lacrimile, privind neputincioşi la ceea ce a mai rămas din frumoasa bisericuţă construită timp de doi ani cu bani adunaţi mână de la mână. Lăcaşul urma să fie sfinţit după Paşte. Enoriaşii spun că vor aduna din nou bani şi vor reconstrui lăcaşul sfânt.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că autorităţile locale vor contribui la reconstrucţia bisericii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite