Chişinăul va achiziţiona 100.000 de teste pentru depistarea COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sascha Schuermann/Getty Images
FOTO Sascha Schuermann/Getty Images

Ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunţat miercuri, 1 aprilie, că Republica Moldova va achiziţiona 100 de mii de teste pentru depistarea COVID-19. Totodată, ministra a dat asigură că, actualmente, Chişinăul dispune de suficiente teste.

Viorica Dumbrăveanu a declarat că autorităţile vor încerca să facă mai multe teste pe zi, pentru a eficientiza depistarea cazurilor de infectare cu COVID-19. În acest sens. ministra a adus un exemplu în ceea ce priveşte necesitatea majorării numărului de persoane testate zilnic.

„Pe data de 30 martie, atunci când s-au confirmat pozitiv 35 de cazuri, au fost procesate 169 de probe. Pe 31 martie - 55 de cazuri. Au fost procesate 280 de probe. Astăzi, vorbim de 70 de cazuri confirmate, dar vorbim şi de 329 de probe”, a afirmat Dumbrăveanu, subliniind că vor fi autorizate mai multe laboratoare, dintre care unul la Bălţi şi altele la Chişinău, în vederea creşterii numărului de probe prelevate de la pacienţi.

Amintim că numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească alarmant. Pe parcursul zilei de miercuri, 1 aprilie, au fost confirmate alte 70 cazuri de infectare cu coronavirus, din 329 probe procesate. În total, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 423.

De menţionat că, până la ora actuală, 23 de pacienţi au fost vindecaţi, iar cinci persoane, dintre care două din regiunea transnistreană, au decedat.

Din 423 de cazuri de COVID-19, în 75 de cazuri este vorba despre importul de COVID-19 (Italia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Ucraina, Rusia, România, Germania, Belarus şi Cehia). În 348 de cazuri vorbim de transmitere locală (Chişinău - 144, Hînceşti - 25, Soroca - 35, Ştefan Vodă - 45, Ialoveni - 15, Căuşeni - 5,  Anenii Noi - 5, Cahul - 16, Rîşcani - 3, Bălţi - 3, Sîngerei - 9, Taraclia - 4, Orhei - 4, Briceni - 2, Cantemir, Făleşti şi Străşeni câte 1 caz. În regiunea transnistreană sunt 30 cazuri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite