Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Cinci persoane au fost reţinute în cazul bărbatului găsit fără suflare într-o fântână Căuşeni, în 2018

0
3 Jul 2020 16:05:15
Autor: Iurii Botnarenco

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 36 de ani, au fost reţinute fiind bănuite de omorul intenţionat al unui bărbat de 33 de ani, în raionul Căuşeni, în vara lui 2018.

Pe parcursul unei perioade de peste un an şi jumătate, atât ofiţerii de investigaţii, cât şi cei de urmărire penală conduşi de procurorii PCCOCS, au întreprins un volum impunător de acţiuni, în vederea restabilirii traseului parcurs de victimă şi tuturor persoanelor implicate – atât în  ceea ce priveşte comunicarea cu aceasta, cât şi în omorul acesteia.

Prin urmare, a fost conturat un cerc redus de persoane. Aşa cum pista de investigaţie susţinută de probatoriu a dus iniţial la trei persoane, iar ulterior la cinci, s-a şi decis percheziţionarea domiciliilor şi reţinerii celor cinci bănuiţi de către angajaţii Direcţiei Generale Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) şi ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP. După reţinerea lor, procurorii PCCOCS le-au înaintat învinuirea în comiterea acestui omor.

Omorul a fost comis după ce învinuiţii au consumat băuturi alcoolice cu victima, iar după un conflict spontan cu aceasta, i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele şi cu un obiect dur. Ulterior, aceştia l-au transportat în extravilanul localităţii, mai exact într-o fântână de acumulare a deşeurilor, în care în trecut erau depozitate cadavrele păsărilor unei ferme din preajmă. Ulterior, învinuiţii l-au incendiat pe bărbat.

Moartea bărbatului a survenit din cauza şocului traumatic şi termic, cauzat de  traumă vertebro-medulară închisă; trauma contuză a toracelui, a coastelor I-X; arsuri termice prin flacără pe cap, abdomen şi membre, pe 80% din corp; precum şi mai multe plăgi contuze în regiunea feţei şi capului.

Potrivit legii penale, omorul intenţionat comis de mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii