Copilul din Chişinău diagnosticat cu rabie a decedat la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul de 11 ani, diagnosticat cu rabie după ce a fost zgâriat de un câine necunoscut, care i-a sărit în spate în timp ce mângâia un alt patruped, a decedat noaptea trecută la spital. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către vicedirectorul Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii din capitală, Stela Cornilova.

Băiatul a fost internat în Secţia reanimare pe 12 iulie, acuzând slăbiciuni generale, cefalee, lipsa poftei de mâncare, febra până la 39,3 de grade Celsius şi agitaţie.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, la spital starea băiatului s-a agravat, iar la 16 iulie s-au observat semne de aerofobie, pierderea vocii, în baza cărora şi a altor momente epidemiologice s-a suspectat rabia.

În legătură cu acest caz s-a autosesizat şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Şeful Direcţiei sănătate şi bunăstarea animalelor, Vitalie Carauş, a declarat pentru IPN că, începând cu ziua de marţi, specialiştii au intervenit, împreună cu autorităţile locale şi alte subdiviziuni, pentru a face investigaţii în zonă. Aceştia urmează să stabilească dacă există suspiciuni de boală sau animale bolnave.

Cazul se presupune că a avut loc în preajma localităţii Ciorescu din municipiul Chişinău, însă ancheta va stabili circumstanţele exacte.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite