Coronavirus în Moldova. Noi detalii despre starea de sănătate a femeii infectate cu noul virus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Directorul Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, a anunţat că medicii au constatat că starea de sănătate a pacientei infectate cu coronavirus s-a îmbunătăţit din nou, în ultimele 24 de ore.

Nicolae Furtună susţine că marţi, 10 martie, femeia a luat micul dejun pentru prima oară de una singură, fără a fi ajutată.

De asemenea, directorul ANSP a comunicat că a dispărut diareea la pacientă. Pe de altă parte, Nicolae Furtună a precizat că medicii observă din parametrii biochimici din analiză şi din analiza sngelui că situaţia este „cam stagnantă”.

„Dar luând în calcul subiectiv cum apreciază bolnava, apreciem şi noi că este o uşoară îmbunătăţire”, a spus Furtună.

Amintim că sâmbătă, 7 martie, a fost confirmat primul caz de infectare prin Coronavirus de tip nou în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie de 48 de ani, revenită din Italia. Pacienta a fost internată la Spitalul Clinic Republican, unde primeşte tratamentul corespunzător. Aceasta suferă de mai multe boli cronice: diabet zaharat, supraponderare de gradul 2 şi hipertensiune.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite