COVID-19 în R. Moldova. Persoanele în vârstă nu vor putea părăsi locuinţa fără necesitate stringentă. Pensia va fi adusă la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
batran baston

Premierul Ion Chicu a anunţat că, începând cu 25 martie, autorităţile interzic persoanelor în vârstă, categoria cea mai expusă la infecţie cu COVID-19, să mai iasă din casă fără necesitate stringentă.

„Comisia a decis că se interzice, în mod special persoanelor vârstnice, aflarea în spaţiile publice fără necesitatea stringentă în afara domiciliului, cu excepţia deplasării la serviciu, deplasarea pentru asistenţă medicală ce nu poate fi amânată, deplasării pentru asigurare cu produse alimentare, deplasări pentru alte motive justificate”, a declarat Ion Chicu.

Tot în contextul luptei împotriva COVID-19, Ion Chicu a mai spus că, începând cu 1 aprilie, persoanele în etate vor primi pensia la domiciliu, prin intermediul angajaţilor Poştei Moldovei.

De asemenea, din 25 martie, se interzice accesul cetăţenilor în parcuri, terenuri de joacă, de sport şi alte spaţii unde există risc de aglomaraţie. Ordinea publică va fi asigurată atât de poliţie, cât şi de militarii Armatei Naţionale.

Numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească. Ministerul Sănătăţii a anunţat că pe parcursul zilei de luni, 23 martie, au fost confirmate alte 15 cazuri de infectare cu coronavirus, în urma procesării a 115 de probe. În 11 cazuri este vorba despre transmitere locală a coronavirusului, iar în patru cazuri este vorba despre cazuri de import.

În total, numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 109.

Amintim că preşedintele Igor Dodon consideră că această tendinţă de creştere a cazurilor de COVID-19 nu este atât de rea şi că autorităţile estimau că vor fi mai multe cazuri la această oră decât cele confirmate deja.

„Noi suntem în aşteptarea şi înţelegem că pot să fie câteva sute de cazuri în următoarele săptămâni”, a spus Dodon.

Ministra a îndemnat cetăţenii să stea acasă să respecte recomandările medicilor şi a autorităţilor în vederea combaterii răspândirii coronavirusului..

Pe 18 martie, în Republica Moldova a fost înregistrat primul deces provocat de coronavirus. Femeia avea 61 de ani şi se afla de mai multe zile în stare extrem de gravă. De asemenea, de două zile pacienta era conectată la respiraţie dirijată.

Pacienta avea si alte boli cronice, precum diabet zaharat de gradul doi etc. Femeia a revenit recent din Italia, unde şi s-a infectat. Aceasta nu a respectat regimul de carantină şi ar fi infectat mai multe persoane cu COVID-19. În rezultat, localitatea ei de baştină, satul Bălceana din Hînceşti, a intrat în carantină, după ce au fost depistate şase cazuri de transmitere locală a noului virus.

Printre cei contaminaţi este şi un copil, în vârstă de 8 ani, care s-a infectat de la mama sa, care a revenit la fel din Italia.

Parlamentul a votat marţi, 17 martie, introducerea stării de urgenţă în Republica Moldova, pe o perioadă de 60 de zile, în contextul răspândirii coronavirusului. Astfel, Comisia pentru situaţii excepţionale va avea competenţe mai mari în vederea combaterii COVID-19, iar ordinele Comisiei vor fi obligatorii pentru autorităţile centrale şi locale, dar şi pentru cetăţeni.

Preşedintele Igor Dodon s-a adresat cu un mesaj către popor luni, 16 martie, în contextul răspândirii coronavirusului. Şeful statului a informat cetăţenii că Chişinăul s-a adresat partenerilor externi pentru ajutor, iar România, SUA, China şi Rusia deja au răspuns pozitiv la apelul conducerii Republicii Moldova.

Igor Dodon a anunţat că Guvernul se va adresa Parlamentului pentru declararea stării de urgenţă pentru ca statul să aibă competenţe mai largi şi să poată evita mecanismele birocratice în vederea luptei cu coronavirusul.

Premierul Ion Chicu a declarat duminică, 15 martie, că săptămâna viitoare este una critică pentru Republica Moldova, iar de această perioadă depinde cum va reuşi ţara să învingă răspândirea coronavirusului. În acest sens, prim-ministrul a anunţat noi măsuri restrictive, menite să determine cetăţenii să stea la domiciliu, în contextul luptei contra COVID-19.

Astfel, începând de luni, 16 martie, toate zborurile din Republica Moldova şi spre Republica Moldova vor fi sistate. 

De asemenea, toate magazinele, cu excepţia celor care vând produse alimentare, vor fi închise. Farmaciile şi staţiile PECO vor activa în regim normal. Toate restaurantele, barurile şi cafenelele vor fi închise, cu excepţia celor care fac doar livrare la domiciliu.

În plus, se închid toate pieţele din ţară, indiferent de tipul acestora.

Aceste acţiuni vor dura până pe 31 martie.

Comisia naţională extraordinară de sănătate publică a anunţat gradul de alertă Cod roşu la nivel naţional referitor la situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanşarea urgenţei de sănătate publică.

Precizăm că şcolile şi grădiniţile au fost deja închise. Începând cu 15 martie vor fi sistate toate cursele aeriene din Europa spre R.Moldova. Piaţa Centrală din Chişinău îşi va sista activitatea începând cu 16 martie. Autorităţile iau în calcul închiderea tuturor pieţelor pentru a evita aglomeraţia. Totodată, au fost deja anulate toate evenimentele culturale şi sportive. Sălile de sport şi alte zone de agrement rămân închise până pe 1 aprilie.

Autorităţile de la Chişinău au decis suspendarea tuturor activităţilor religioase. Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunţat că activitatea bisericelor va fi sistată pentru următoarele două săptămâni, din cauza răspândirii coronavirusului. Premierul a subliniat că anume în biserici se adună mai mulţi vârstnici, categoria de oameni care este mai supusă riscului de infectare cu noul virus. Bisericile însă au ignorat ordinul autorităţilor şi au contiuat slujbele.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite