Cruzimea faţă de animale ar putea fi pedepsită cu închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care maltratează animalele trebuie pedepsite. FOTO Arhiva Adevărul
Persoanele care maltratează animalele trebuie pedepsite. FOTO Arhiva Adevărul

Persoanele care lovesc şi maltratează animalele ar putea face închisoare. Cel puţin, asta prevede o iniţiativă a organizaţiei non-guvernamentale „Societatea Umană” care a adunat 15.000 de semnături pentru susţinerea adoptării unei legi în acest sens, transmite IPN.

Conform proiectului propus, tentativa sau uciderea nejustificată a unui animal urmează a fi pedepsită cu închisoare de până la doi ani cu sau fără privarea de dreptul de a deţine animale pe un termen de la 7 până la 10 ani. Totodată, cruzimea faţă de animale urmează a fi pedepsită cu o amendă de la 150 până la 200 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 până la 120 de ore. Proiectul de lege prevede, de asemenea, pedepsirea vinovaţilor de sacrificarea ilegală a animalului, abandonarea animalului, dar şi organizarea de lupte între animale.

Membrii organizaţiei susţin că poliţia nu reacţionează în niciun fel în cazurile de cruzime faţă de animale. În opinia lor, persoanele care le atacă au probleme de ordin psihic. „Omul care ridică mâna asupra celui slab, neajutorat, este o persoană cu dereglări psihice şi este periculos. Asemenea oameni trebuie izolaţi pentru că dacă astăzi ei atacă o pisică sau un câine, mâine vor jigni un copil, o persoană cu dizabilităţi. Noi dorim să creştem copii sănătoşi din punct de vedere psihic şi o societate paşnică”, a menţionat unul din membrii organizaţiei, Svetlana Cheptănari.

Potrivit legislaţiei în vigoare, acţiunile ce ar duce la mutilarea sau moartea animalului se sancţionează cu amendă de până la 40 de unităţi convenţionale, adică 800 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii până la 60 de ore. Membrii organizaţiei au anunţat că proiectul pentru modificarea Codului Penal va fi prezentat Ministerului Justiţiei în scurt timp.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite