Actualitate

articolul anterior articolul urmator

De luni, bugetarii din R. Moldova revin la muncă

0
3 Apr 2020 19:49:16
Autor: Iurii Botnarenco

De luni, angajaţii din sectorul bugetar revin la muncă. Potrivit premierului Ion Chicu, administratorii vor trebui să organizeze munca aşa încât să evite aglomerările în oficii şi în transportul public, trasnmite IPN.

Tot de săptămâna viitoare, angajaţii din educaţie îşi reiau activitatea pe online. „De luni, angajaţii din sectorul bugetar revin la servciu, dar în regimul precedent, maximum posibil lucru la distanţă, cât mai puţină prezenţă a angajaţilor sectorului bugetar în oficii”, a declarat Ion Chicu după şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale şi şedinţa Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Ministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Viorica Dumbrăveanu, a comunicat că pe parcursul zilei de astăzi doi oameni au murit din cauza COVID-19. În primul caz este vorba de o femeie de 65 de ani, care activa în sfera medicală şi care a fost spitalizată la 26 martie. Femeia avea insuficeinţă cardiacă, hipertensiune şi diabet zaharat. În cel de-al doilea caz, este vorba de o persoană de 67 de ani. Aceasta a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă în stare extrem de gravă la 1 aprilie. Persoana suferea de hepatită cronică şi boală renală cronică.

Astăzi au fost confirmate 86 de cazuri noi de COVID-19. Dintre acestea, şapte sunt de import şi 79 cu transmitere locală Bilanţul total al persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este de 591 de cazuri.

De asmenea, ministra a spus că, începând de mâine, vor fi activate mai mai multe spitale pentru pacienţii cu COVID-19. Este vorba de spitalele din Criuleni, Hânceşti, Anenii Noi şi Spitalul Cancelariei de Stat. Ultimul va fi pentru cazurile confirmate de COVID-19 din municipiul Chişinău. Se pregăteşte să primească pacienţi Centrul de Reabilitare „Constructorul”.

https://www.ipn.md/ro/de-luni-bugetarii-revin-la-munca-7967_1072674.html

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii