Decis: Republica Moldova va coopera cu Eurojust

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordul de cooperare dintre Republica Moldova şi Eurojust a fost ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova joi, 28 mai. Această înţelegere va permite accelerarea şi facilitarea executării cererilor de extrădare şi celor de asistenţă judiciară reciprocă.

Procurorul general, Corneliu Gurin, a declarat, în plenul Parlamentului, că ratificarea acordului este un pas important pentru apropierea Republicii Moldova de standardele şi principiile internaţionale în materie de cooperare a instituţiilor statului de drept.

Acordul a fost semnat în iulie 2014, la Haga, fiind una din priorităţile Planului de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE şi a Matricei de politici privind Suportul bugetar în contextul Dialogului pe Vize pentru anii 2014-2016.

Acordul prevede posibilitatea Republicii Moldova de a detaşa un procuror de legătură la Eurojust, iar pentru Eurojust – de a delega un magistrat de legătură în Republica Moldova. 

Eurojust este o agenţie a Uniunii Europene care coordonează acţiunile autorităţilor competente din statele membre în domeniul cooperării judiciare împotriva formelor grave ale criminalităţii. Aceasta are încheiate acorduri de cooperare cu următoarele state terţe: Norvegia, Islanda, SUA, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Liechtenstein şi Elveţia, aflându-se în negocieri cu alte state terţe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite