Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Deputatul Corneliu Furculiţă, infectat cu COVID-19

0
29 Sep 2020 11:36:11
Autor: Iurii Botnarenco

Deputatul socialist Corneliu Furculiţă a anunţat marţi, 29 septembrie, că a fost infectat cu noul coronavirus. Parlamentarul a precizat că se află în autoizolare şi primeşte tratament la domiciliu.

„În linii generale, sunt bine, zilnic în discuţii cu colegii de partid. Sper că în scurt timp, cu ajutorul Lui Dumnezeu, voi reveni la activitatea în regim obişnuit, gata pentru munca spre o nouă victorie în alegerile prezidenţiale. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis urări de sănătate. În acelaşi timp, mă rog Lui Dumnezeu să ne ajute pe toţi să scăpăm cât mai curând de această pandemie. Sănătate tuturor!”, a scris Corneliu Furculiţă pe Facebook.

Până la ora actuală, au fost raportate 51.194 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi 1.303 de decese, dintre care 37 decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în 59 de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei. 

Au fost vindecate 38.217 de persoane, 710 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 36 se află la respiraţie artificială. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările