Detalii despre punerea sub sechestru a bunurilor în valoare de 1,9 miliarde de lei ce aparţin băncii „Victoriabank”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La demersul Procuraturii Anticorupţie, instanţa de judecată a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor în valoare 1,9 miliarde de lei ale unei bănci comerciale, figurantă în dosarul vizând frauda bancară, anunţă Procuratura Generală.

„Prin aplicarea sechestrului, procurorii urmăresc scopul reparării prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunilor de spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat şi abuz de serviciu, cu eventuala confiscare specială a acestora, în folosul statului”, se spune într-un comunicat de presă al procuraturii.

Mai exact, este vorba despre 54 de autoturisme, 24 de imobile şi 4 autospeciale – în valoare de 58 milioane de lei, precum şi 114 valori mobiliare de stat în sumă de 1,85 miliarde de lei.

Procurorii dau asigurări că sechestrele aplicate pe cele 114 valori mobiliare de stat şi valorile nominale ale acestora sub forma creanţelor ajunse la scadenţă nu vor influenţa dobânda care urmează a fi calculată în folosul băncii.

Potrivit încheierii, a fost emis mandat judecătoresc, care se execută imediat, iar responsabilitatea executării este pusă în sarcina procurorilor şi Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a Centrului Naţional Anticorupţie.

Procuratura ia în considerare necesitatea asigurării echilibrului între drepturile persoanelor şi scopul procesului penal, care nu este unul represiv, ci constă în stabilirea adevărului.

„Din aceste considerente, instituţia rămâne deschisă pentru colaborare cu toate părţile implicate, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor fraudei bancare, astfel încât nici o persoana nevinovată sa nu fie trasa la răspundere penala, iar vinovaţii  - să suporte consecinţele responsabilităţii penale în corespundere cu faptele comise. Investigaţiile procurorilor poartă un caracter strict legal, eforturile oamenilor legii fiind orientate spre documentarea, în limitele legislaţiei procesual-penale, identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicaţi în devalizarea sistemului naţional bancar, şi nu în ultimul rând - recuperarea prejudiciului cauzat statului şi cetăţenilor”, mai menţionează Procuratura.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite