Directorul Spitalului Clinic Republican, demis la scurt timp după ce a fost restabilit în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat miercuri, 21 octombrie, că a executat hotărârea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie şi l-a restabilit pe Anatol Ciubotaru în funcţia de director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”. Însă, acesta a fost demis la scurt timp.

Potrivit ministerului, contractul individual de muncă al lui Ciubotaru a expirat pe 19 octombrie 2020, iar documentul nu a mai fost prelungit, chiar dacă Ciubotaru a adresat Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale o scrisoare prin care solicită prelungirea contractului de muncă pentru încă şase luni. 

„Aprobarea cererii este contrar legii, deoarece potrivit prevederilor art. 82 lit. i) din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de atingere a vârstei de 65 de ani, de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat. Astfel, contractul individual de muncă al salariatului, conducător al unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat, încetează de drept la atingerea vârstei de 65 de ani”, a explicat ministerul Sănătăţii.

Anatol Ciubotaru a fost demis din funcţie pe 24 martie, după ce a testat la un laborator privat patru medici care lucrau cu bolnavii de COVID-19 din secţia de terapie intensivă. Atunci, premierul Ion Chicu declara că decizia de a face modificări la nivelul managementului SCR a fost luată cu scopul „de a spori capacităţile instituţiei de a face faţă provocărilor epidemiologice”. În locul lui Anatol Ciubotaru a fost numit director Andrei Uncuţa, scrie IPN.

La două săptămâni după decizia de eliberare din funcţie, medicul-chirurg Anatol Ciubotaru deja se ocupa de elaborarea unui program de prevenire a îmbolnăvirii medicilor din Centrul de diagnosticare şi triere a pacienţilor infectaţi cu COVID-19 din Hanovra, Germania.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite