Doi bărbaţi din Briceni vor petrece 15 ani după gratii pentru violul vecinelor minore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi locuitori ai raionului Briceni au fost condamnaţi, recent, la câte 15 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, după ce procurorii au demonstrat că aceştia şi-au violat vecinele minore.

Primul caz a avut loc în primăvara anului 2013, în satul Mărcăuţi, când unul dintre inculpaţi, în vârstă de 38 de ani, a dat buzna, în plină noapte, în casa vecinilor, intenţionând să o violeze pe una dintre copile, în vârstă de 17 ani. Deoarece aceasta a reuşit să fugă la vecini, inculpatul a prins-o pe sora acesteia, în vârstă de 12 ani, pe care cu forţa a dus-o în gradină şi a abuzat-o sexual. 

Fraţii minorei au chemat ajutor, inculpatul fiind reţinut, iar ulterior arestat. Peste două luni de la crimă, magistraţii l-au eliberat pe inculpat din arest, dispunând cercetarea acestuia în libertate. Astfel, agresorul a reuşit să părăsească teritoriul ţării, fiind anunţat în căutare internaţională. El a fost reţinut abia peste cinci ani de la crimă, de către autorităţile Federaţiei Ruse şi extrădat, în vara anului trecut, pentru a fi tras la răspundere penală în Republica Moldova.

Celălalt caz a avut loc în iulie 2018, în oraşul Lipcani, chiar în casa inculpatului, în vârstă de 55 de ani. Fiica vecinilor, în vârstă de 13 ani, venise la acesta la rugămintea părinţilor, pentru a împrumuta nişte lucruri. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a violat minora, ameninţând-o să nu spună nimănui despre cele întâmplate. Peste două zile cazul s-a repetat, iar fata s-a destăinuit mamei, vecinul fiind reţinut şi deferit justiţiei.

Ambele sentinţe sunt cu drept de atac în condiţiile legii.

Procuratura Generală atrage atenţia asupra nivelului alarmant al abuzurilor sexuale în Republica Moldova, care fac agenda operativă să abunde zilnic în astfel de cazuri. Accentuăm că, în fiecare caz de viol, procurorii pledează pentru privarea agresorilor de libertate, solicitând, în instanţă, condamnarea acestora la pedepse maxime, prevăzute de legislaţia naţională şi în acord cu doctrinele CtEDO.

Potrivit statisticilor, pe parcursul anului trecut, în republică au fost comise 611 infracţiuni privind viaţa sexuală, perioadă în care, 115 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare.

În prezent, în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedepsele pentru infracţiuni privind viaţa sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite