Potrivit denunţătorului care, în prezent, administrează o cantină de pe strada Uzinelor, totul a început anul trecut, când un fost angajat al unei baze situate pe aceeaşi stradă, i-ar fi propus protecţie în faţa unor verificări inopinate ale mai multor instituţii de stat.
Acesta ar fi susţinut că poate influenţa persoane publice din cadrul Poliţiei, Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Serviciului protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale şi altor organe de control să nu opereze verificări şi să nu aplice sancţiuni în cazul în care vor depista nereguli în administrarea cantinei. Pentru soluţionarea pretinselor probleme, acesta, împreună cu complicele său, ar fi cerut o taxă lunară de protecţie în sumă de 10.000 de lei.
În baza mărturiilor antreprenorului, CNA şi procurorii au demarat o investigaţie şi au pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Pe parcursul a 3 luni, sub controlul CNA, denunţătorul a transmis bănuiţilor, în tranşe, 27.000 de lei. Pe 20 ianuarie, în momentul transmiterii ultimei sume de 10.000 de lei, au fost reţinuţi ambii bărbaţi, fiind plasaţi pentru 72 de ore în izolatorul CNA, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de puşcărie sau amendă penală.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate