Dorin Damir neagă că a fost implicat în contrabanda cu anabolizante: Sunt aberaţii nefondate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Damir

Preşedintele FEA (Fighting & Entertainment Association), Dorin Damir, neagă acuzaţiile aduse de ex-directorul Autorităţii Aeronautice Civile din Moldova - MoldATSA, Sorin Stati, că ar fi implicat într-o schemă de contrabandă cu anabolizante.

„E păcat că unele surse media acceptă informaţii neverificate, care îmi afectează reputaţia şi familia, însă înţeleg că trăim într-o ţară democratică şi că toţi au dreptul la exprimare. Într-un final, pentru cei care totuşi vor continua să-mi denigreze imaginea, pot spune ferm, că nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi implicat în scheme de contrabandă, ori alte activităţi care nu se aliniază cu legea”, a scris Dorin Damir pe pagina sa de Facebook.

Acesta susţine că singurul său scop, din ultimii 14 ani, a fost promovarea sportului, modului sănătos de viaţă şi imaginea Republicii Moldova.

„Vreau să zic că sunt în ţară şi toţi cei cu care interacţionez, pot confirma. Îmi continui activitatea, iar cine are nevoie, mă găseşte”, a mai spus Damir.

Fostul director al Autorităţii Aeronautice Civile din Moldova - MoldATSA, Sorin Stati, a făcut mai multe dezvăluiri despre schemele de contrabandă cu alcool, ţigări şi anabolizante organizate de oamenii apropiaţi lui Vlad Plahotniuc, începând cu anul 2009. Printre cei care coordonat nemijlocit schemele de contrabandă se numără ex-deputaţii PDM Constantin Ţuţu şi Constantin Botnari, Dorin Damir şi chiar şeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite