E sărbătoare şi răsună muzica! Cum este celebrată Ziua Independenţei în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Independenţei Republicii Moldova va fi sărbătorită în Piaţa Marii Adunări Naţionale FOTO Adevărul
Ziua Independenţei Republicii Moldova va fi sărbătorită în Piaţa Marii Adunări Naţionale FOTO Adevărul

Republica Moldova aniversează, astăzi, 24 de ani de independenţă. Cel mai fastuos program cultural va avea loc la Chişinău, cu depuneri de flori, spectacole de muzică şi dans. Nici celelalte oraşe însă nu rămân în urmă. La Bălţi, de exemplu, va fi organizat un concert cu participarea unor artişti celebri din România şi Rusia, iar la Soroca va fi dezvelit bustul scriitorului Constantin Stere. În UTA Găgăuzia, Ziua Independenţei nu este celebrată.

La Chişinău, sărbătoarea va începe la ora 09.00, cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la memorialul „Eternitate”. Va urma un spectacol cu participarea Teatrului Epic de Etnografie şi Folclor „Ion Creangă” care va prezenta compoziţia teatrală „Gâlceava lumii” – moment de dans, cântec şi voie bună, urmat de parada portului popular. Membrii Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare „JOC”, precum şi diverse colectivele coregrafice din întreaga ţară, vor defila în costume tradiţionale. Sărbătoarea dedicată Zilei Independenţei va culmina cu focuri de artificii la ora 22.00, după care va urma spectacolul „Hai să dăm mână cu mână”, susţinut de Orchestra Naţională de muzică populară „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros.

Clubul Cicliştilor Amatori din Republica Moldova marchează într-un mod deosebit independenţa ţării. Aceştia organizează o cursă pe biciclete de două zile, care leagă zona de nord cu zona de centru a Republicii Moldova. Cicliştii au pornit la drum ieri, 26 august, şi îşi vor încheia traseul astăzi. 

Ziua Independenţei Republicii Moldova. Doar produse autohtone la Orhei

La Orhei, Ziua Independenţei este sărbătorită cu lozinca „Doar produs autohton!”. Primarul oraşului, Ilan Shor, a emis o dispoziţie conform căreia pe parcursul întregii zile de 27 august, în cadrul manifestaţiilor de sărbătoare, vor fi utilizate în exclusivitate produse moldoveneşti. Acestea vor fi prezentate într-un sortiment bogat: produse de panificaţie, vinuri, băuturi răcoritoare, fructe şi legume, mezeluri, miere, lactate. De-a lungul străzii centrale, Vasile Lupu, îşi vor expune standurile 25 de agenţi economici. Serbarea va culmina cu un concert grandios pe stadionul Orhei, cu începere de la ora 19.30. Pe scenă vor urca doar artişti autohtoni. Evenimentul se va încheia la ora 23:00 cu un spectacol cu focuri de artificii. Pe parcursul zilei de 26 august Primăria Orhei a distribuit gratuit drapelul Republicii Moldova, îndemnând localnicii să arboreze în fiecare casă tricolorul.

Ziua Independenţei Republicii Moldova. Alexandra Stan şi Stas Mihailov cântă la Bălţi

La Bălţi, cei 24 de ani de independenţă ai Republicii Moldova vor fi sărbătoriţi printr-un concert grandios cu participarea unor artişti celebri din Republica Moldova, Rusia şi România. Astfel, pe scenă vor urca Olia Tira şi Constantin Moscovici, alături de orchestra de muzică populară „Fluieraş”, Alexandra Stan şi trupa „Amadeus” din România, dar şi Stas Mihailov din Rusia. Acţiunea, lansată la iniţiativa primarului Renato Usatîi, are menirea să promoveze spiritul patriotic şi mândria naţională.

Ziua Independenţei Republicii Moldova. Bustul lui Constantin Stere la Soroca

Şi la Soroca manifestările prilejuite de Ziua Independenţei vor începe cu depuneri de flori, ca în majoritatea localităţilor ţării. Conducerea raionului şi cea a Primăriei Soroca vor merge cu flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din localitate, după care vor rosti discursuri în cadrul unui miting care va avea loc în Piaţa Libertăţii. Tot în Piaţa Libertăţii, va avea loc o expoziţie a meşterilor populari din Soroca, iar în parcul „Grigore Vieru” va evolua fanfara Casei de cultură din localitate. Programul sărbătorii mai prevede un concert dedicat Zilei Independenţei, depuneri de flori la monumentul combatanţilor decedaţi în conflictul de la Nistru şi dezvelirea bustului scriitorului Constantin Stere în parcul „Mihai Eminescu”. Sărbătoarea va culmina cu un concert susţinut de către tinere talente din raion.

Ziua Independenţei Republicii Moldova, sărbătorită de bulgarii din Taraclia

Bulgarii din Taraclia vor marca Ziua Independenţei Republicii Moldova în cadrul unei ceremonii oficiale, la care vor rosti discursuri conducerea raionului, profesori de istorie, personalităţi marcante din diaspora bulgară. Nu vor lipsi depunerile de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare din oraş. Pe parcursul zilei, în centrul oraşului Taraclia vor evolua grupuri etnofolclorice din raion, iar seara toţi sunt aşteptaţi la un concert de muzică uşoară.

Găgăuzii nu sărbătoresc Ziua Independenţei Republicii Moldova

În UTA Găgăuzia nu vor fi organizate manifestări cultural-artistice cu ocazia sărbătorilor naţionale Ziua Independenţei şi „Limba noastră”. Gheorghi Ialanji, şeful serviciului de presă al başcanului Găgăuziei, a spus că oficialii de la Comrat au decis că manifestările desfăşurate la Chişinău sunt suficiente. Ialanji a precizat că pentru 27 august în Ceadîr Lunga sunt preconizate competiţii sportive, care însă nu sunt dedicate Zilei Independenţei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite