Expert rus: Criza ucraineană influenţează negativ situaţia din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţe de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse FOTO:karadeniz-press.ro
Forţe de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse FOTO:karadeniz-press.ro

Politologul şi conflictologul rus Serghei Markedonov, profesor asociat al Universităţii Umaniste de Stat din Rusia, este de părere că actuala confruntare dintre Rusia şi Occident se va răsfrânge puternic asupra conflictelor îngheţate din spaţiul post-sovietic.

În timpul unor dezbateri în cadrul unei şcoli de iarnă organizate de o filială a fondului german Friedrich Ebert, expertul rus a declarat că situaţia actuală din estul Ucrainei va avea diverse consecinţe asupra regiunii transnistrene, Abhaziei, Osetiei de Sud şi Nagorno-Carabahului, informează agenţia Regnum.

”Conflictul ucrainean a avut o influenţă puternică asupra Transnistriei deoarece regiunea împarte 405 kilometri de graniţă cu Ucraina. În cazul acestui conflict din Transnistria rolul Ucrainei ca jucător a crescut, în situaţia în care, până în prezent, factorul ucrainean a fost unul destul de marginal. În plus Ucraina şi Rusia au fost garanţii procesului de pace din Transnistria, lucru despre care este dificil să vorbim în prezent, dat fiind noul context în care ne aflăm”, a declarat expertul.

Acesta consideră că un rol aparte îl are conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan din regiunea Nagorno-Karabah deoarece acest conflict a servit drept un exemplu în care Occidentul şi Rusia şi-au coordonat bine acţiunile şi au reuşit să ajungă la un consens potrivit în raport cu acordurile şi înţelegerile încheiate pe marginea conflictului. Markedonov spune că diplomaţilor din ambele tabere le va fi acum mai dificil să poarte negocieri eficiente, dat fiind că Rusia şi Occidentul se află într-o confruntare şi, în plus, scade şi gradul de influenţă a poziţiei moderatorilor.

Politologul a menţionat că în cazul Abhaziei şi Osetiei de Sud, pe de o parte criza ucraineană a generat accelerarea procesului de semnare şi ratificare a Acordului de Asociere a Georgiei la Uniunea Europeană, iar de cealalătă parte a apărut acordul de colaborare şi parteneriatul strategic între Rusia şi Abhazia, iar în prezent se fac pregătirile pentru acorduri similare între Rusia şi Osetia de Sud.

”Abordarea Rusiei în raport cu Abhazia şi Osetia de Sud şi, în general, în raport cu alte state, diferă de la caz la caz. Moscova nu are o metodă universală de abordare asupra întreg spaţiului post-sovietic”, a subliniat conflictologul rus.

La şcoala de iarnă organizată în oraşul Velikii Norvgorod au participat şi experţi din Rusia, Belarus, Polonia, Finlanda, Norvegia, Germania, Danemarca şi Suedia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite