Familia Regală din România a fost întâmpinată cu aplauze la Universitatea Agrară de Stat din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, oferit Regelui Mihai I FOTO Tudor Iovu
Titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, oferit Regelui Mihai I FOTO Tudor Iovu

Principesa Margareta şi Principele Radu au ajuns şi la Universitatea Agrară de Stat din Moldova unde au participat la şedinţa solemnă, în cadrul căreia Regelui Mihai I i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al instituţiei de învăţământ.

Dacă în timpul depunerilor de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, cei doi au fost huiduiţi, aici familia regală a fost întâmpinată cu aplauze ale studenţilor şi profesorilor.

„Conferim acest titlu Regelui Mihai în semn de preţuire şi recunoştinţă faţă de Casa Regală a României, care cu 80 de ani în urmă a pus piatra de temelie a universităţii“, a menţionat în luarea de cuvânt rectorul Gheorghe Cimpoieş.

Principele Radu a transmis audienţei mesajul din partea Regelui Mihai. „Am primit cu bucurie vestea că Senatul Universităţii Agrare de Stat din Moldova a luat decizia să-mi acorde titlul de Doctor Honoris Causa. Eu nu privesc acest gest ca pe o recompensă personală, ci mai degrabă ca pe un omagiu faţă de generaţiile care au suferit pentru democraţie, prosperitate şi libertate“, se menţiona în scrisoarea trimisă de Rege.

„Fondată în 1933, şi denumită la înfiinţare Facultatea de Ştiinţe Agricole cu sediul la Chişinău, universitatea a cunoscut zbuciumul istoriei şi s-a bucurat de sprijinul regilor României cu nădejdea că va dăinui şi va aduce învăţătură multor generaţii. Astăzi mă adresez vouă, cu vie mulţumire pentru tot ce s-a înfăptuit în cei 80 de ani de învăţământ universitar agronomic şi cu convingerea că studenţii voştri vor duce mai departe ţara prosperă şi fericită. Aşa să ne ajute Dumnezeu!“,  se mai arăta în răvaşul Majestăţii Sale.

Principesa Margareta şi principele Radu au ajuns ieri după-masă în Chişinău.

Familia Regală efectuează o vizită de trei zile, timp în care vor colinda satele şi oraşele din Basarabia.

Academia de Ştiinţe a Moldovei i-a oferit Principesei Margareta a României medalia „Dimitrie Cantemir“ şi Monografia „Dinastia Cantemireştilor“.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite