Fiul lui Ion Butmalai susţine că tatăl său a fost omorât

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Butmalai se simţea trădat pentru că nu a fost inclus pe lista electorală a PLDM. FOTO Arhivă Adevărul
Ion Butmalai se simţea trădat pentru că nu a fost inclus pe lista electorală a PLDM. FOTO Arhivă Adevărul

Fiul mai mare al regretatului Ion Butmalai nu crede că tatăl său ar fi putut să îşi pună capăt zilelor. Băiatul susţine că Butmalai avea planuri pentru viitor şi pregătea lansarea unui proiect politic pentru alegerile locale, transmite IPN.

Fiul fostului deputat a declarat într-o conferinţă de presă că tatăl său se simţea trădat pentru că nu a fost inclus pe lista electorală a PLDM, dar se resemnase în faţa acestui lucru.

„Avea planuri mari pentru business, intenţiona să petrecem vacanţa de iarnă împreună cu familia celui mai bun prieten al său, Alexandru Cimbriciuc, iar în ajun de tragedie a vorbit cu mama să meargă să cumpere a doua zi un brad artificial pentru sărbătorile de iarnă şi o chitară pentru fratele mai mic, de care era foarte mândru pentru reuşitele lui la un liceu prestigios din Chişinău. Mie mi-a promis susţinerea financiară pentru a pleca la studii în Olanda”, a spus Ion Butmalai, care poată acelaşi nume ca şi tatăl său.

Fiul fostului deputat a vorbit jurnaliştilor despre o „mapă neagră” pe care o păstra tatăl său. „În ea erau mai multe probe compromiţătoare, pe care, dacă le-ar fi făcut publice, unii demnitari ar fi înfundat puşcăria pe viaţă. Aceste probe el le-a acumulat în perioada cât a fost secretar al comisiei parlamentare pentru securitate.  După asasinat, mapa cu aceste documente a dispărut”, a spus tânărul.

Ion Butmalai a relatat şi alte motive în susţinerea versiunii că părintele său a fost asasinat. „Tricoul nu avea urme de arsură caracteristice pentru cazurile când se împuşcă de la o distanţă mică. Iniţial s-a crezut că suportase o criză, deoarece suferea de hipertensiune. Au fost găsite două tuburi de cartuş, dar nu a fost găsit cel de al doilea glonţ. Poziţia în care a fost găsit denotă că a fost aşezat după ce a fost împuşcat. Poarta, pentru care tata avea obsesie să fie încuiată la zăvor şi la cheie, era deschisă. Am mari dubii că procurorii vor elucida corect acest caz”, a mai spus tânărul.

Avocata Familiei Butmalai, Ana Ursachi, a declarat, în cadrul aceleeaşi conferinţe, că ştie despre existenţa acestei mape, dar nu cunoaşte conţinutul ei. „Regretatul Ion Butmalai a vrut să facă public conţinutul ei într-o conferinţă de presă, dar mai apoi a amânat această conferinţă. Nu din motive de sănătate, după cum a fost invocat, ci mai degrabă din motive de securitate”, a precizat avocata.

Ion Butmalai a fost găsit împuşcat, pe 9 decembrie, din arma sa pe care o deţinea ilegal, într-o anexă a casei sale din Cahul.  În locuinţă a fost găsită şi „o scrisoare de adio”, scrisă de mână, semnată se fostul parlamentar. Autenticitatea acesteia este supusă verificărilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite