Focul Haric va fi adus în Republica Moldova pe 1 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
focul haric IPN

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în Sâmbăta Mare, 1 mai, şi va ajunge în fiecare parohie. Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove anunţă că tradiţia aducerii Focului Haric nu se întrerupe în perioada de criză pandemică, ci va avea loc cu respectarea normelor de protecţie, transmite IPN.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 1 mai, spre seară, la Aeroportul Internaţional Chişinău.

„De secole, Lumină Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormântul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare”, precizează Mitropolia într-un comunicat de presă.

Suportul misiunii de aducere a Luminii Sfinte în Republica Moldova este acordat de către o companie aeriană.

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat anterior că autorităţile examinează o eventuală restricţionare a slujbelor religioase, în special în noaptea Învierii.

Anul acesta Paştile este marcat pe data de 2 mai. În ţară, este instituită stare de urgenţă până pe 30 mai.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite