FOTO Cum arată celula în care este deţinut procurorul Viorel Morari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a publicat câteva fotografii cu celula în care este deţinut şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, arestat într-un dosar penal pentru abuz în serviciu şi fals în acte publice.

ANP menţionează că la intrarea în penitenciar, deţinutul Morari, în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare şi ţinând cont de capacităţile disponibile, a fost plasat într-o celulă care corespunde tuturor exigenţelor stabilite faţă de asemenea spaţii. 

Celula în care se deţine Viorel Morari a fost recent reparată, igienizată şi este amplasată la nivelul I al blocului de regim, având o suprafaţă de aproximativ 8 m2.

După repartizarea în blocul de regim, Morari a fost asigurat cu obiecte de primă necesitate, lenjerie de pat, acces la apă potabilă, lumină, tot necesarul prevăzut de normativele în acest sens. 

ANP a mai precizat că Morari nu a depus plângeri cu privire la condiţiile de detenţie.

x
x
x

Amintim că Judecătoria Ciocana a admis parţial demersul procurorilor şi a eliberat un mandat de arestare pentru 20 de zile pe numele fostului şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari.

Viorel Morari a declarat presei că este nevinovat şi că dosarul penal ar fi fost intentat la comanda preşedintelui Igor Dodon şi a procurorului general, Alexandru Stoianoglo, acuzaţii respinse de Procuratura Generală.

Procurorii îl acuză pe Viorel Morari de abuz în serviciu şi fals în acte publice. Mai exact, în martie 2017, Viorel Morari ar fi primit de la Vlad Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi apoi urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale.

Procurorii afirmă că acţiunile respective ale lui Viorel Morari au fost făcute din interese personale, precum şi în interesul liderului PDM de atunci, Vlad Plahotniuc, dar şi a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară - furtul miliardului şi a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a acestei cauze penale, se spune într-un comunicat de presă emis de PG.

Procuratura Generală a comunicat că Viorel Morari nu a recunoscut comiterea infracţiunilor de care este bănuit şi la această etapă nu cooperează cu ancheta. Mai mult ca atât, în cadrul acţiunilor de urmărire penală, Viorel Morari ar fi adus ameninţări procurorului de caz, fapte ce urmează a fi examinate în ordinea legală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite