Guvernul taie finanţarea judecătorilor cu 70 milioane de lei pentru a plăti despăgubiri în urma unei decizii CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţarea pentru sistemul judecătoresc în 2020 va fi redusă cu 70 milioane de lei. Banii respectivi vor fi achitaţi de Republica Moldova ca urmare a unei decizii CEDO, pronunţată în 2011. Cu o solicitare de rectificare a bugetului în acest sens a venit premierul Ion Chicu, în cadrul şedinţei Guvernului, menţionând că nota de plată a celor 70 de milioane a ajuns la executiv şi trebuie onorată,  transmite IPN.

„Noi bani din altă parte pentru deciziile ilegale ale judecătorilor nu vom aloca”, a declarat Ion Chicu. Premierul a cerut Ministerului Finanţelor să verifice veniturile judecătorilor din cauza cărora Moldova a fost condamnată la CEDO, iar Agenţiei Naţionale de Integritate să verifice integritatea acestor judecători.

De asemenea, a solicitat ministrului justiţiei, Fadei Nagacevschi, să înainteze o adresare la Procuratura Generală privind iniţierea urmăririi penale a persoanelor care au prejudiciat bugetul de stat ca urmare a pierderii dosarelor la CEDO. Nu doar a celor cinci judecători care au emis decizia vizată, dar pe toate cazurile pe care Republica Moldova a fost obligată să plătească despăgubiri.

Până pe 15 martie, ministrul justiţiei trebuie să vină cu un mecanism clar de înaintare a acţiunii în regres în privinţa judecătorilor care emit decizii pentru care Moldova e condamnată la CEDO.

https://www.ipn.md/ro/guvernul-taie-finantarea-judecatorilor-cu-70-mln-lei-in-7967_1071618.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite