HALTERE/ Juniorii din Republica Moldova au fost aproape de podiumul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul național de juniori la haltere a obținut o singură medalie, prin Artiom Pipa, la Campionatele Mondiale, care au loc în aceste zile, la Penang (Malaezia).

Halterofilul din capitală a intrat, sâmbătă, în posesia medaliei de bronz la exercițiul „smuls" după ce a ridicat haltera de 138 de kilograme, în categoria de greutate până la 69 de kilograme. În debutul competiției conaționalul nostru a avut evoluție foarte bună, reușind să-și asigure medalia mică de bronz, dar în cel de-al doilea exercițiu - „aruncat". El a ridicat 165 de kilograme și s-a clasat doar pe locul cinci. În clasamentul general, Artiom Pipa s-a clasat pe locul patru cu un total de 303 kilograme.

Tot pe locul patru s-a clasat și unica fată din lotul „tricolorilor" . Cristina Iovu a concurat printre 17 participante în categoria de 48 kilograme. În fiecare exercițiu și în clasamentul total ea a fost aproape de podiumul de premiere, dar a fost devansată de atlete din China, Tailanda și Turcia.

Ultimul reprezentant al Moldovei la aceste competiții a fost mezinul dinastiei de halterofili Dudoglo - Iurie. În categoria de până la 62 de kilograme, el a ridicat 122 de kilograme la smuls şi 150 la aruncat, acumulând în total 272 de puncte, și s-a clasat doar pe locul șapte din 24 de concurenți.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite