Interviu cu John McKellar, manager de ţară „Hospice Angelus Moldova“: „Nu-i ajutăm pe bolnavii de cancer să moară, ci să se bucure de fiecare minut“

De trei ani, scoţianul John McKellar organizează acţiuni de colectare a fondurilor pentru fundaţia filantropică Hospice Angelus Moldova, care oferă gratuit îngrijire pacienţilor incurabili.

În timpul activităţii sale în Moldova, volumul donaţiilor a crescut de opt ori, iar evenimentele s-au diversificat: de la baluri de caritate, concerte şi seri tematice până la turneuri de fotbal şi tenis, curse altletice sau concursuri de inteligenţă. „Prin astfel de acţiuni vrem să descreţim frunţile oamenilor care donează bani pentru persoanele bolnave de cancer în stadiul terminal“, spune John McKellar, care-şi încheie misiunea în ţara noastră.

„Adevărul“: Cum a început colaborarea ta cu Fundaţia Hospice Angelus Moldova?

John McKellar: În 1999 am lucrat în România ca voluntar la Fundaţia scoţiană „Blythswood Care“. Am revenit acolo în 2000, la aceeaşi organizaţie de caritate. Acum trei ani, directorul Hospice of Hope din Marea Britanie, organizaţia-mamă a Hospice Angelus Moldova, mi-a propus postul de manager de ţară, care presupune organizarea campaniilor şi evenimentelor de colectare de fonduri. Am întrebat cum e acolo. „Imaginează-ţi cum arăta România cu 20 de ani în urmă“, a fost răspunsul. „Nu voi accepta în niciun caz“, m-am gândit atunci. Însă în august 2010 am vizitat pentru prima dată Moldova şi m-am îndrăgostit de această ţară. După o oră a aflării mele aici am acceptat postul, iar peste două luni m-am apucat de treabă.

Primul tău eveniment aici a fost Winter Social Network Lunch (prânz de socializare), singurul de acest gen. De ce nu ai continuat?

Se întâmpla în noiembrie 2010. Venise multă lume bună pe care nu o cunoşteam, precum fostul ambasador al Marii Britanii Kieth Shanon, Sanda Filat, pe atunci soţia premierului, cântăreaţa Geta Burlacu, şeful meu din Londra. M-am gândit: „Ce fac eu printre aceşti oameni? Sunt doar un  băiat scoţian“, dar am legat prietenii şi relaţii care m-au ajutat mai târziu. Conceptul evenimentului era ca oamenii din diferite domenii de activitate să interacţioneze. Am discutat despre Hospice Angelus şi cum poate fiecare ajuta fundaţia. Acţiuni de acest gen sunt organizate des în România. Oameni care nu
s-au mai întâlnit înainte, ajung să se cunoască şi să comunice. Aici însă toţi se cunosc şi e mai complicat.

Pe de altă parte, Balul Anual de Caritate a devenit o tradiţie pentru Hospice Angelus.

Balul de Caritate este şi evenimentul cu care mă mândresc. Şi iarăşi relaţiile pe care mi le făcusem m-au ajutat. Managerul unui hotel mi-a oferit gratis sala. Am apelat la vinării şi la alte companii. Eram în Republica Moldova de numai opt luni şi-mi era teamă că nu voi reuşi să adun 150 de persoane. Dar m-a surprins deschiderea oamenilor care au venit, pentru că ştiau cu ce ne ocupăm şi aveau nevoie de un eveniment de acest fel.

Faptul că Principesa Marina Sturdza este patroana balului este un atu?

Pe Principesa Marina Sturdza am cunoscut-o în 2010, la balul de caritate din Bucureşti. Era prin noiembrie şi am invitat-o la cel de la Chişinău, din 2011. A acceptat din prima, mai ales că-i place să viziteze Republica Moldova. Este o persoană extraordinară care se bucură de popularitate. Sperăm că vom colabora încă mulţi ani.

Quiz Night adună moldoveni şi străini care lucrează aici. De unde a venit ideea şi cum se joacă, de fapt, quiz?

Chiar de la balul de caritate. Am realizat că nu toată lumea îşi permite să dea 75 de euro pentru participare. Mi-am propus să organizez ceva pentru toţi doritorii. În Marea Britanie, practic fiecare bar organizează săptămânal seri de quiz. Sunt formate echipe a câte şase persoane, care îşi testează cunoştinţele generale. Sunt şase runde, a câte zece întrebări, pe diferite teme: geografie, istorie, muzică, pictură ş.a. Echipa care acumulează cele mai multe puncte câştigă. Am stabilit preţul de participare de 30 de lei pentru o persoană. Am început cu 60 de participanţi în 2011, iar acum adunăm 200 de oameni în prima zi de miercuri a fiecărei luni. Dacă iniţial veneau mai mulţi cetăţeni străini, acum 70% din participanţi sunt moldoveni.

Cu Burns Supper, ai adus un pic din cultura ţării tale la Chişinău...

Aşa cum moldovenii îl au pe Mihai Eminescu, noi îl avem pe Robert Burns. E cel mai cunoscut poet scoţian. În fiecare an, în ianuarie organizăm o cină cu ocazia zilei lui de naştere. În 2011, în Moldova erau numai doi scoţieni: eu şi ambasadorul de atunci al Marii Britanii. Primul Burns Supper a avut loc într-un cerc de prieteni. Pentru că le-a plăcut mâncarea scoţiană, dansurile, hainele noastre tradiţionale, inclusiv celebrul kilt, pe care-l port destul de des, am extins evenimentul.

Ne dorim ca toţi bolnavii de cancer să aibă acces la serviciile noastre,  iar îngrijirea paliativă să fie inclusă în sistemul naţional de sănătate.

Participi des la cursele de alergare. Cum  te-ai transformat din organizator de acţiuni caritabile în participant?

Într-adevăr, m-am implicat şi într-un domeniu care era mai dificil pentru mine: trei ani la rând am alergat la Maratonul Internaţional de la Bucureşti pentru Hospice Angelus Moldova. A fost o provocare, pentru că înainte îmi era greu să alerg şi după autobuz. M-am antrenat jumătate de an. Nu am fost singurul. În acest an alte şase persoane au alergat pentru a aduna bani pentru fundaţia de la Chişinău. De asemenea, am organizat Cupa Hospice la fotbal, biliard. În 2014 va avea loc primul campionat la tenis. Cele mai populare sunt turneele de fotbal. Am reuşit să adunăm în acest an 20 de echipe de fotbal de la diferite companii.

Cum îmbini acţiunile de fundraising şi lucrul cu beneficiarii?

Este dificil. Primul material video despre activitatea noastră a fost unul dramatic, în alb-negru, dar unul onest. Fundraising este un cuvânt extraordinar, pentru că primele trei litere formează un alt cuvânt: „fun“ (n.r. din engleză distracţie). De la asta am pornit. Ne-am propus să-i facem pe oameni să se simtă bine şi, în acelaşi timp, le vorbim despre ceea ce facem noi, le arătăm unde se duc banii pe care-i donează. Este important să înţeleagă că noi nu-i ajutăm pe oameni să moară, dar să se bucure de fiecare minut din viaţă şi să trăiască până la ultima suflare cu demnitate.

Eşti mulţumit de ceea ce ai reuşit să realizezi?

Niciodată nu eşti mulţumit până la capăt. Cred însă că cea mai mare realizare a mea este faptul că Hospice Angelus a devenit mai vizibil, iar volumul donaţiilor a crescut de opt ori. Ne dorim însă ca toţi bolnavii de cancer să aibă acces la serviciile noastre, iar îngrijirea paliativă să fie inclusă în sistemul naţional de sănătate. Mulţi oameni care suferă de cancer în stadiu terminal sunt lăsaţi singuri, când ar trebui să le fie alături asistente medicale, doctori de familie, psihologi. Toate aceste servicii ar trebui să fie gratuite, pentru că şi ei ocupă un loc important în societate.

Iniţial n-ai vrut să lucrezi în Moldova. După trei ani petrecuţi aici, ţi-ai dori să mai revii?

România şi Republica Moldova sunt două ţări care mi-au intrat sub piele. Mă voi întoarce neapărat în vizită şi voi continua să ajut Hospice Angelus.