Incidentul de la frontiera turco-siriană, un semnal dat Moscovei

În acest articol, nu intenţionez să iau apărarea Turciei în faţa Rusiei, în contextul recentului conflict politico-diplomatic provocat de doborârea bombardierului rus SU-24 care survola zona de frontieră turco-siriană. În schimb, voi trece în revistă argumentele invocate de fiecare parte, urmând să vorbesc apoi despre comportamentul lor din ultimele două zile şi să-i las pe cititori să tragă concluzii.

Detaliile incidentului se cunosc în măsura în care guvernele celor două ţări implicate doresc să se cunoască. Există două versiuni ale evenimentului, cu partea turcă afirmând că bombardierul rusesc a pătruns în spaţiul aerian turc chiar după avertismente repetate, iar partea rusă susţine că aeronava militară nu a încălcat frontiera turco-siriană. Este regretabil faptul că un om a decedat în urma acestui incident, iar un altul, membru al echipajului unui elicopter, a fost ucis în timp ce venea în ajutor echipajului avionului doborât. Există argumente care justifică poziţia fiecărei părţi.

În cazul Turciei:

1. După doborârea de la sol, din Siria, a unui avion de luptă al forţelor aeriene turce în anul 2012, autorităţile de la Ankara au informat comunitatea internaţională că orice avion străin care survolează fără permisiune spaţiul aerian turc provenind din Siria va fi considerat o ameninţare şi doborât. Partea rusă nu are cum să pretindă că nu a ştiut despre această stare de lucruri.

2. De la începutul oficial al implicării militare ruseşti în Siria, autorităţile turce au avertizat partea rusă în repetate rânduri, inclusiv prin chemarea la MAE turc al ambasadorului rus în Turcia, să se abţină de la a se apropia în mod periculos cu avioanele militare de frontiera turco-siriană, deoarece riscă grave consecinţe. În actuala stare de insecuritate şi război din Siria, asemenea avertismente nu sunt deloc neobişnuite.

3. Partea turcă a făcut publică înregistrarea radar care demonstrează faptul intrării în spaţiul aerian turc al avionului militar rusesc. De asemenea, s-a făcut publică înregistrarea audio a apelurilor repetate (10 la număr timp de 5 minute, conform turcilor) de avertizare pe care autorităţile turce le-au adresat piloţilor bombardierului rus (evident, mulţi observatori afiliaţi poziţiei Rusiei au afirmat că acestea reprezintă falsuri – o comisie internaţională, obiectivă, ar putea confirma sau infirma acest lucru). Piloţii ruşi nu au răspuns apelurilor.

4. Dacă informaţia că bombardierul rus zbura fără semne distinctive este confirmată, atunci partea turcă mai are un argument – o navă neidentificată poate prezenta un pericol potenţial şi nu prea rămân multe opţiuni la dispoziţie pentru a înlătura acest pericol.

În cazul Rusiei:

1. Survolarea propriu-zisă a spaţiului aerian turcesc a durat sub 20 de secunde, fapt pe care nici partea turcă nu îl infirmă. În această situaţie, se putea alege varianta interceptării aeronavei şi conducerii ei în afara spaţiului aerian turc şi a zonei de frontieră turco-siriană.

2. Bombardierul rusesc îşi executase deja misiunea de luptă prevăzută şi nu mai dispunea de bombe la bord (ataşate de corpul avionului), prin urmare nu mai prezenta pericol pentru teritoriul Turciei. În afară de asta, echipajul său nu a manifestat intenţii ostile. Intrarea în spaţiul aerian turcesc nu a fost însoţită de manevre duşmănoase.

3. Un bombardier neînarmat nu se poate apăra împotriva atacurilor unui avion de vânătoare, iar partea turcă nu putea să nu ştie asta. Din punct de vedere strict etic, acţiunea turcă a fost dezonorantă. Şi din acest punct de vedere, o interceptare urmată de forţarea prin manevre aeriene a avionului rusesc să părăsească spaţiul aerian turcesc şi însoţirea lui până în zona de frontieră, ar fi fost soluţia potrivită.

În orice caz, toate aceste argumente pot să fie validate sau invalidate în cazul în care o comisie internaţională confirmă sau infirmă mobilul atacului: faptul violării spaţiului aerian turcesc de către nava militară rusească. Incidentul este unul de toată seriozitatea, deoarece este pentru prima dată în peste 60 de ani când are loc un atac al forţelor armate ale unui stat membru NATO asupra unui avion militar sovietic/rusesc. Foarte important, în acest context, este şi faptul că aliaţii Turciei din NATO susţin cu toţii poziţia Turciei, secretarul general al NATO recunoscând faptul violării spaţiului aerian al Turciei de către aviaţia militară rusă. 

Există detalii circumstanţiale conexe acestui caz, care trebuie luate în seamă pentru a avea un tablou mai general al situaţiei. În primul rând, argumentul rusesc că Turcia a doborât un avion care bombarda poziţiile ISIS, ceea ce-i face pe turci nişte aliaţi ai grupării teroriste islamice, este invalid, deoarece bombardierul rusesc ”lucra” într-o zonă locuită de o populaţie turkmenă, înrudită cu turcii şi turcofilă, care dispune de propriile unităţi militare şi constituie o parte în războiul sirian, luptând împotriva regimului lui Bashar Al-Assad. Asta confirmă ceea ce se ştia de mai demult: forţele aeriene ruse atacă, în primul rând, poziţiile rebelilor anti-Assad, şi abia apoi pe cele ale ISIS. În zona Latakia, în care a avut loc incidentul, nu există nicio prezenţă a ”Statului Islamic”, influenţa acestuia începând la peste 100 de kilometri est de această regiune. Faptul că turcii au procedat în acest mod cu  bombardierul rusesc este un semn dat Moscovei că autorităţile de la Ankara îşi vor proteja cu orice preţ aliaţii din Siria şi propriile interese în această ţară. De asemenea, acest semn ar putea veni nu doar de la Turcia, ci şi de la întreaga Alianţă Nord-Atlantică care s-a săturat să mai tolereze provocările militare ruseşti şi doreşte să-i demonstreze Moscovei că va răspunde în forţă dacă răbdarea îi va mai fi pusă la încercare.

De asemenea, există problema măsurilor luate de Moscova oficială (sau de cetăţenii ruşi încurajaţi de atitudinea Moscovei oficiale) în ultimele două zile, unele dintre care sunt de-a dreptul criminale, iar altele sunt degradante în primul rând pentru imaginea Rusiei ca ţară şi a ruşilor ca popor. Dar având în vedere campania anti-occidentală susţinută din Rusia ultimilor câţiva ani şi măsurile luate împotriva unor state ex-sovietice (embargo-uri, umilirea în public a respectivelor state prin distrugerea ostentativă a mărfurilor), se poate spune că Rusia nu face decât să fie ea însăşi. Agenţia de control al calităţii produselor alimentare a început să verifice de urgenţă produsele importate din Turcia – de unde rezultă că va urma un embargo. Crimeea, afectată de întreruperea aprovizionării cu energie electrică, urmează să sufere cel mai mult şocul interzicerii importurilor din Turcia, având în vedere că mare parte din produsele alimentare vândute în Crimeea provin din Turcia. Ambasada turcă din Moscova a fost atacată cu pietre de câteva sute de persoane, fiindu-i distruse toate ferestrele până la etajul 4 şi fiind pusă în pericol securitatea diplomaţilor turci. Poliţia din Moscova nu a operat nicio arestare deşi atacul a avut loc aproape sub ochii ei. În fine, un convoi umanitar turcesc în Siria a fost supus unui atac aerian de forţele ruseşti, 7 şoferi turci fiind ucişi.

Ca răspuns, preşedintele turc Recep Tayyp Erdogan a declarat că în cazul în care vor mai avea loc asemenea violări ale spaţiului aerian turc, măsurile de răspuns vor fi aceleaşi. Prin această atitudine, preşedintele turc vrea să-i determine pe ruşi să nu mai desfăşoare operaţiuni aeriene în zona de frontieră turco-siriană, locuită de minoritatea turkmenă. După toate probabilităţile, Rusia nu va face pasul înapoi, ceea ce înseamnă că în cazul în care aliaţii din NATO ai Turciei nu vor convinge Ankara să se abţină de la a mai doborî avioane militare ruseşti, vor mai avea loc confruntări armate între turci şi ruşi.

Iar acest lucru, din păcate, creşte enorm de mult posibilitatea unui război între Rusia şi NATO.