Independenţa europeană şi integrarea moldovenească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În titlul acestui text nu s-a strecurat nicio eroare. Termenii nu sunt inversaţi, deci topica nu a suferit schimbări. Deşi ne-am obişnuit cu repetarea la infinit a sintagmelor „integrare europeană” şi „independenţa R. Moldova”, ambele reprezintă clişee propagandistice, menite să distragă. Nu vom putea adera la UE decât dacă vom deveni realmente independenţi.

De 24 de ani tot punem carul înaintea boilor, iar boii – în fruntea statului. După scurta perioadă de euforie de la începutul anilor ’90, am revenit într-o veselie la metehnele noastre de sorginte sovietică: privatizări dubioase şi delapidări scandaloase (respectând dictonul: „în colhoz, pe dealul mare,/ cine fură, acela are”), spălări de bani, emigrări masive (expresia modernă a blestematelor deportări) şi o perpetuă îndobitocire a populaţiei (prin invazia necontrolată şi prezenţa covârşitoare a mass-mediei ruseşti).

Unica redută pe care nu am cedat-o (încă!) este cultura românească. Anume aceasta ne face europeni, nu doar moldoveni. Iată de ce s-a cerut şi s-a obţinut mai întâi repunerea în drepturi a limbii române prin revenirea la grafia latină (31 august 1989) şi abia apoi s-a proclamat independenţa (27 august 1991). Buneii sau părinţii noştri aveau un simţ al responsabilităţii şi o capacitate de prioritizare, pe care noi, cei mai tineri, le luăm în derâdere. Adesea îi învinovăţim că nu s-a reuşit reîntregirea, că nu s-a înfăptuit unirea, dar dacă eram în locul lor ne rezumam la organizarea protestelor pe Facebook şi ne potoleam imediat la prima deconectare a internetului. Mi-aţi putea reproşa invocând fatidicul 7 aprilie, dar haideţi să nu confundăm sistemul opresiv sovietic cu palida sa copie – regimul lui Voronin.

În tot acest răstimp, popoarele europene ne-au oferit atâtea exemple de demnitate, dar noi preferăm să ne codim şi să ne chitim ca nişte fete nemăritate. Nemţii şi-au unificat necondiţionat statele, renunţând definitiv la nazism şi revanşism; francezii şi englezii s-au debarasat de colonialism, încercând să facă faţă valurilor de imigranţi; scoţienii au rămas fideli Coroanei britanice, iar grecii şi-au asumat datoriile şi reformele drastice. Numai moldovenii stau crăcănaţi între două luntri şi aşteaptă să fie salvaţi, optând pentru o independenţă formală faţă de Est şi crezând că statele Europei de Vest sunt doar o sursă de căpătuială.

Aşa cum Republica Democrată Germană a fost câtuşi de puţin democratică, la fel şi RSS Moldovenească nu a fost a moldovenilor, întrucât organele de partid şi, implicit, de conducere ale statului erau doldora de alogeni. Dar spre deosebire de nemţi, noi nu au avut nici curajul, nici oportunitatea să revendicăm ceea ce ne aparţine de drept. Nu am putut distruge zidul nostru berlinez şi am optat pentru ocolirea acestuia. Profitând de girul partenerilor externi, ne tot mişcăm în sens giratoriu, fără o destinaţie exactă şi cu nişte şoferi neisprăviţi (adică guvernanţii), care mai şi fură din combustibil (alias bugetul de stat).

Independenţa noastră declarativă nu face nici cât un bax de pivă („bere”, în rusă). Avem amputat (adică necontrolat) o treime din organismul statal (recte: teritoriu), iar în spaţiul pruto-nistrean avem cca o jumătate de electoral rusificat şi zombat. Despre autogestiune financiară nici nu mai vorbim, căci de fiecare dată când nu ajung bani noi pur şi simplu cerşim (alias obţinem fonduri nerambursabile).

Doar prin reUnire vom putea obţine o independenţă reală şi o facilă integrare europeană. Să urmăm exemplul primei vioare din orchestra UE: Germania. Altminteri, vom mai tânji încă vreun sfert de veac.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite