Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Jose Manuel Barroso: Republica Moldova are nevoie urgent de stabilitate

3
31 Jan 2016 10:27:59
Autor: Virginia Nica
Preşedintele Comisiei Europene susţine că Republica Moldova are nevoie de stabilitate pentru a realiza reforme
Preşedintele Comisiei Europene susţine că Republica Moldova are nevoie de stabilitate pentru a realiza reforme

Republica Moldova are o imperioasă nevoie de stabilitate, astfel încât să finalizeze reformele şi să îşi definească viitorul alături de Europa, susţine fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un interviu acordat pentru agerpres.ro.

Potrivit IPN, oficialul a menţionat că societatea moldovenească este cea care trebuie să găsească un compromis, o linie comună între diferitele forţe politice.

„Am vizitat Moldova de mai multe ori, ştiu că oamenii din Moldova vor să fie mai aproape de Europa, dar pentru aceasta trebuie să arate stabilitate, să evite extremele şi să negocieze un acord cu FMI, pentru că, în termeni financiari, este o situaţie foarte serioasă şi dificilă, să lupte împotriva corupţiei, deoarece această ţară a fost victima corupţiei, şi să facă acele eforturi pe care le putem susţine din afară”, a menţionat Jose Manuel Barosso.

„Ştiu că România poate fi un important sprijin datorită relaţiilor istorice şi culturale foarte puternice dintre România şi Moldova. Doresc să mulţumesc României pentru tot ceea ce a făcut pentru Moldova. Îmi amintesc că de fiecare dată când are loc o discuţie despre Moldova, România este prima care încearcă să acorde susţinere. Dar trebuie să fim sinceri, nu putem să le ţinem locul moldovenilor”, a mai spus oficialul.

Jose Manuel Barroso a declarat că societatea moldovenească este cea care trebuie să găsească un compromis între diferite forţe politice. Oficialul a subliniat că Europa este gata să susţină forţele democratice, fără a alege un partid sau altul, pentru ca acestea să facă reforme, să lupte împotriva corupţiei şi să-i ofere Republicii Moldova un viitor european.

Jose Manuel Barroso a fost prim-ministru şi ministru de externe al Portugaliei, iar în perioada 2004-2014 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Comisiei Europene din 2004.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Octavian Calin
31.01.2016, 14:07:30

Eu nupot intelege cum atat oficialii romani chiar si acest domn Barosso nu constientizeaza cu ce oameni asa zis ''politici'' din asa zisa'' REp Moldova''.au de a face..chiar este greu de priceput ca acest indivizi din orice cloaca de asa zise partide ar fi ,toti si toate aceste partide politice SUNT SUB CONTRPL TOTAL AL MOSCOVEI ..acesti indivizi fac joc dublu atat fata de noi cat si fata de UE numai in scopul de a stoarce bani in rest ei nu vor in UE inseala Romania si sunt extrem de obedienti fata de RUSIA nu inteleg de ce nu-i lasa dracului sa stea acolo unde sunt si sa traiasca cum vor .

+1 (1 vot)
Haiduc moldovean
31.01.2016, 17:38:07

Da de ce nu pomeniti de politicienii romani, care stiau perfect cu ce soi de politicieni au de furca, e-au sustinut la putere ca sa aiba posibilitatea sa ne fure? Si cine e acest Barosso? Tot un fel de comunist portughez, care tot va sta bot la bot cu ai sai.

+1 (1 vot)
ShamashBird
1.02.2016, 01:50:53

Basarabia nu trebuie abandonata ! Romania nu trebuie sa renunte la lupta de-a scoate Moldova din gherele mafiotilor neo-bolsevici.

Modifică Setările