Judecătorii care l-au condamnat pe Vlad Filat nu mai au dreptul să rejudece cauza penală în proces de revizuire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a decis că judecătorii care l-au condamnat la închisoare pe Vlad Filat nu mai au dreptul să rejudece cauza penală în proces de revizuire. Astfel, ex-premierul poate să solicite reexaminarea sentinţei de respingere a cererii de revizuire. Anunţul a fost făcut de avocatul fostului prim-ministru, Victor Munteanu.

La 7 octombrie 2019 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a emis o decizie în privinţa sesizării avocaţilor lui Vlad Filat de clarificare a prevederilor Codului de Procedură Penală care stabilesc incompatibilităţile judecătorilor la rejudecarea cauzelor penale, în particular în proces de revizuire. 

Curtea a explicat faptul că judecătorii care s-au pronunţat asupra vinovăţiei unei persoane nu mai sunt în drept să examineze cererea de revizuire a sentinţei de condamnare a persoanei respective. Cu referinţă la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii Constituţionale, judecătorii constituţionali au statuat că ”legislatorul naţional a instituit în acest sens un nivel de protecţie mai ridicat, interzicându-le judecătorilor care s-au pronunţat chiar şi o singură dată asupra fondului unei cauze să participe în viitor la admisibilitatea unei cereri de revizuire”. Astfel, Curtea a respins sesizarea de clarificare depusă de avocaţi pe motiv că normele contestate sunt clare şi previzibile.

La 1 martie 2019 şi, respectiv, 12 iunie 2019, apărarea lui Vlad Filat a depus două cereri de revizuire a sentinţei de condamnare a domnului Vlad Filat, temeiul fiind existenţa a două sau mai multe hotărâri irevocabile care nu se conciliază între ele. În ambele cazuri, apărarea a solicitat recuzarea completelor de judecată pe motiv că normele legale stabilesc foarte clar că aceiaşi judecători care s-au pronunţat asupra fondului cauzei nu pot să examineze admisibilitatea cererilor de revizuire. Respingerea cererilor de recuzare a şi sugerat sesizarea Curţii Constituţionale pentru clarificarea acestui aspect.

Decizia Curţii Constituţionale din 7 octombrie 2019 îi permite lui Vlad Filat să solicite reexaminarea sentinţei de respingere a cererii de revizuire, sentinţă lăsată în vigoare prin decizia recentă a Curţii Supreme de Justiţie. Totodată, în cadrul celei de a doua cereri de revizuire, judecătorii urmează să-şi declare abţinere de la judecarea cauzei în proces de revizuire.

Decizia Curţii Constituţionale din 7 octombrie 2019 pe baza sesizării avocaţilor lui Vlad Filat oferă justiţiabililor o claritate în chestiunea privind respectarea principiului independenţei şi imparţialităţii judecătorilor care decid revizuirea cauzelor penale şi nu permite examinarea cauzelor penale de aceeaşi judecători, care s-au expus asupra fondului cauzei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite