Jurnalista Olga Ceaglei a fost premiată în Polonia pentru investigaţia publicată în „Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olga Ceaglei
Olga Ceaglei

Olga Ceaglei, jurnalistă de la Centrul de Investigaţii Jurnalistice, se numără printre cei trei premianţii ai unui prestigios concurs pentru jurnaliştii de investigaţie al Fundaţiei Reporterilor din Polonia, organizat în colaborare cu Ministerul polonez de Externe în cadrul Parteneriatului Estic.

La concursul Eastern Partnership Journalistic Prize organizat de Fundaţia Reporterilor din Polonia au participat 840 de jurnalişti. Dintre aceştia au fost selectaţi 12 finalişti, care au fost invitaţi în Polonia. Doar trei au fost premiati. Premiul Mare a fost câştigat de jurnalistul din Ucraina, Serghei Leshcenko. Celelalte 2 premii speciale au revenit jurnaliştilor Olga Ceaglei din R. Moldova şi Bahar Neimatova din Georgia. Ceremonia de premiere a avut lor marţi, 29 noiembrie, la Warşovia în cadrul cadrul Open Society Forum.

Olga Ceaglei a participat la concurs cu ancheta reportericească „Ucigaşii de îngeri. Demnitar UE, printre clienţii unei reţele de pedofilie", realizată în parteneriat cu Andrei Aştefănesei de la „Ziarul de Iaşi".

În octombrie curent, investigaţia „Ucigaşii de îngeri. Demnitar UE, printre clienţii unei reţele de pedofilie" a fost premiată şi de Freedom House România în cadrul ediţiei a II-a a Programului „Supporting Investigative Journalism", dedicat jurnaliştilor din România şi Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite