La Botoşani se vor desfăşura Zilele Chişinăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romania si Moldova

Timp de trei zile, 5-7 august, în oraşul Botoşani din România se vor desfăşura Zilele Culturii Tradiţionale şi Zilele Chişinăului. Programul cuprinde lansări de carte, evoluări ale artiştilor, expoziţii, dar şi proiecţii de film. Evenimentele sunt organizate de către Primăria municipiului Chişinău, împreună cu Consiliul judeţean Botoşani, transmite IPN.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, la ora 12.00, în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului „Rapsodia” din Botoşani. În cadrul simpozionului „Tradiţie şi contemporaneitate” vor fi lansate două cărţi: „Chişinăul de altădată” (autori ac. Andrei Eşanu şi dr. Valentina Eşanu) şi „Timpul sacru – Sărbătorile de altădată” (autor Marcel Lutic), prezintă Angela Paveliuc Olariu. Bogdan-Mihai Simion va susţine o prelegere, iar autorităţile judeţene şi locale o vor premia pe Aurica Cojocariu din Ungureni, meşter popular, care a primit recent primul titlu onorific de Tezaur Uman Viu al judeţului Botoşani.

Începând cu ora 17.00, publicul este aşteptat pe Pietonalul Unirii pentru recitalul susţinut de Bogdan-Mihai Simion şi „Lăutarii de Mătase”, după care vor asculta tarafurile înscrise la cea de-a V-a ediţie a Festivalului-concurs al Tarafurilor „Constantin Lupu”. De la ora 21.00, va fi organizat un cinematograf în aer liber.

Sâmbătă, la ora 12.00, la Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” va fi vernisată o expoziţie de pictură – curator Florina Breazu, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova.

De la ora 17.00, pe Pietonalul Unirii va răsuna muzica fanfarelor reunite la Botoşani pentru cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului-concurs al Fanfarelor. Începând cu ora 21.00, pe ecranul scenei va fi difuzat un film artistic.

În a treia zi,  începând cu ora 17.00, se va desfăşura Festivalul Internaţional al Cântecului, Jocului şi Portului Popular „Vasile Andriescu”, ediţia a XV-a, unde vor fi prezente ansambluri din judeţele Botoşani, Iaşi şi Braşov. La ora 20.00, va evolua ansamblul etnofolcloric „Romaniţa” din Chişinău, conducător artistic – Mihai Siminică. Seara se va încheia cu recitalul interpreţilor „Lupii lui Calancea” şi Guz, începând cu ora 21.00.

Pe toată durata evenimentului, pe Pietonalul Unirii din Botoşani vor fi expoziţii cu vânzare ale meşterilor populari din România şi Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite