La Moldexpo va fi construit un spital improvizat pentru persoanele infectate cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teritoriul Centrului Internaţional de Expoziţii „Moldexpo” S.A., din Chişinău, se va transforma într-un centru de triere, cu o capacitate de 700 de locuri, unde persoanele suspecte de infectare cu COVID-19 vor fi examinate pentru a stabili dacă se vor trata la domiciliu sau vor fi transferaţi într-un spital din ţară. Anunţul a fost făcut de premierul Ion Chicu, care a dat asigurări că spitalul va fi gata cel târziu până pe 2 aprilie.

Ion Chicu a menţionat că teritoriul de la Moldexpo se întinde pe o suprafaţă de 5 mii metri pătraţi, fapt ce permite să fie păstrată distanţă potrivită între paturi, dar şi care fiecare pacient să se bucure de un spaţiu propriu de intimitate.

„Este sistemul de ventilaţie bun acolo. Acest spaţiu corespunde necesităţilor pentru a amplasa un spital, de câmp, cum îi spunem noi, dar va avea şi un acoperiş normal”, a spus Chicu.

Premierul a mai subliniat că, dacă dinamica de creştere a cazurilor de COVID-19 rămâne aceeaşi, atunci autorităţile vor avea nevoie de acest spital începând cu săptămâna viitoare.

Amintim că numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească. Pe parcursul zilei de duminică, 29 martie, au fost confirmate alte 32 cazuri de infectare cu coronavirus. În total, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 263.

Premierul Ion Chicu a venit cu un mesaj de avertizare către cetăţeni joi, 26 martie, după şedinţa Comisiei pentru situaţii excepţionale, că numărul de persoane infectate cu COVID-19 ar putea ajunge la 2 mii, către 10 aprilie, dacă cetăţenii nu vor respecta solicitările autorităţilor, iar tendinţa zilnică de contaminare cu coronavirus va rămâne aceeaşi.

În acest sens, Ion Chicu a declarat că, dacă numărul de cazuri de infectare depăşeşte cifra de 4 mii, sistemul medical ar putea să nu mai facă faţă situaţiei şi ar putea să nu mai fie capabil să ofere asistenţă medicală tuturor cetăţenilor. El a subliniat că sistemul medical din Moldova dispune de circa 4 mii de locuri.

Premierul a spus că autorităţile vor improviza locuri de internare în anumite hoteluri, dar şi alte spaţii, în cazul în care spitalele nu vor mai avea locuri, însă aceasta oricum nu rezolvă problema legată de suficientă de cadre medicale, în cazul unui val mare de pacienţi infectaţi. 

„De modul cum ne mobilizăm acum, depinde numărul de infectaţi şi decedaţi pe parcursul următoarelor 2-3 săptămâni. Dacă continuăm să fim iresponsabili, vom muri mulţi”, a spus Ion Chicu.

Săptămâna viitoare a fost declarată săptămână liberă în Republica Moldova pentru toţi bugetarii, cu excepţia lucrătorilor medicali.

Ion Chicu a precizat că bugetarii care vor avea o săptămână liberă vor benefica de salariu pe această perioadă. 

Prim-ministrul a îndemnat cetăţenii să stea acasă şi să nu profite de zilele declarate libere pentru a merge la ţară sau în alte locuri de odihnă.

De asemenea, a fost luată decizia de a interzice aflarea în spaţiul public a grupurilor de cetăţeni care depăşesc numărul de trei persoane.

În aşa fel, autorităţile îşi propun să motiveze oamenii să stea acasă, în contextul luptei contra COVID-19.

Pe 18 martie, în Republica Moldova a fost înregistrat primul deces provocat de coronavirus. Femeia avea 61 de ani şi se afla de mai multe zile în stare extrem de gravă. De asemenea, de două zile pacienta era conectată la respiraţie dirijată.

Pacienta avea si alte boli cronice, precum diabet zaharat de gradul doi etc. Femeia a revenit recent din Italia, unde şi s-a infectat. Aceasta nu a respectat regimul de carantină şi ar fi infectat mai multe persoane cu COVID-19. În rezultat, localitatea ei de baştină, satul Bălceana din Hînceşti, a intrat în carantină, după ce au fost depistate şase cazuri de transmitere locală a noului virus.

Pe 27 martie s-a înregistrat al doilea deces. O femeie de 79 de ani, care a activat toată viaţa în calitate de medic în sistemul medical de asistenţă urgentă prespitalicească din Republica Moldova, a murit după ce a fost infectată cu COVID-19.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite