Alianţă tacită în Parlament. PLDM şi PD au încheiat Alianţa pentru Moldova Europeană şi au ales şeful Parlamentului cu sprijinul comuniştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul Republicii Moldova. FOTO Adevărul/Alexandru Tarlev
Parlamentul Republicii Moldova. FOTO Adevărul/Alexandru Tarlev

Deputaţii Republicii Moldova l-au ales în funcţia de preşedinte al Parlamentului pe democratul Andrian Candu, cu 59 de voturi pentru şi 1 vot contra, alegerea fiind posibilă cu sprijinul deputaţilor comunişti. Anterior, Vlad Filat şi Marian Lupu au semnat un acord de guvernare pentru formarea Alianţei pentru Moldova Europeană.

18:40 Andrian Candu a fost ales preşedinte al Parlametului Republicii Moldova cu 59 de voturi pentru şi 1 vot împotrivă. PLDM şi PD au împreună 42 de voturi, iar socialiştii şi liberalii s-au abţinut de la vot. Actualul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova a fost ales cu sprijinul deputaţilor comunişti.

Îmi exprim mulţumirea pentru încrederea care mi-a fost acordată. Voi încerca să fiu un preşedinte pentru toţi, să stea în capul mesei legea, regulamentul, Constituţia. Propun să avem 10 minute pauză, să pot consulta fracţiunile pentru alegerea vicepreşedinţilor. Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova şi-a ales şi 2 vicepreşedinţi, unul din partea PLDM şi unul din partea comuniştilor. Socialiştii, liberalii şi democraţii nu au făcut propuneri pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai Parlamentului. PLDM a propus candidatura Lilianei Palihovici, iar comunistii l-au propus pe Vladimir Vitiuc. Liliana Palihovici a primit 62 de voturi pentru, iar Vitiuc a primit 60 de voturi în favoarea sa.

17:50 A fost reluată şedinţa Parlamentului. Deputaţii au început să voteze pentru alegerea lui Andrian Candu în funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Votul este secret.

Şedinţa Parlamentului a fost întreruptă pentru o pauză de 40 de minute necesară pregătirii buletinelor pentru votul secret. Singurul candidat la funcţia de preşedinte al Parlamentului este Andrian Candu. PLDM şi PD au nevoie de încă 9 voturi pentru a-l putea alege în funcţia de şef al legislativului de la Chişinău.

Comisia pentru efectuarea alegerii preşedintelui Parlamentului are nevoie de o pauză de până la 40 de minute pentru a pregăti buletinele de vot. - Tudor Deliu, preşedintele Comisiei pentru alegerea preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova

17:00 Preşedintele PD Marian Lupu a anunţat candidatura lui Andrian Candu pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Socialista Zinaida Greceanîi a anunţat că fracţiunea sa nu înaintează un candidat pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului. Comuniştii au renunţat să ia cuvântul. Liberalul Mihai Ghimpu a anunţat că deputaţii liberali nu vor participa la votul de alegere a preşedintelui Parlamentului. Liderul PLDM Vlad Filat a anunţat că fracţiunea PLDM nu înaintează nici un candidat, dar că va participa la vot.

Nu este o coaliţie temporară. Timpul va  arăta caracterul constructiv şi lucrativ al acestei alianţe politice. Înaintăm pe domnul Andrian Candu pentru funcţia de preşedinte de Parlament. - Marian Lupu, preşedintele PD

16:50 Vlad Filat şi Marian Lupu au semnat un acord de guvernare a Republicii Moldova PLDM-PD.

15:20 După anunţul lui Vlad Filat, liderul democrat Marian Lupu a solicitat o pauză de 45 de minute. Liberalul Mihai Ghimpu a dat replica, cerând să fie luată o pauză de 4 ani.

Vlad Filat a mai anunţat că a fost încheiat un acord de guvernare între PLDM şi PD, iar acest acord urmează să fie prezentat cât de curând. Şeful liberal-democraţilor a făcut apel la toţi parlamentarii să participe la votul pentru alegerea preşedintelui legislativului. 

Pentru alegerea preşedintelui Parlamentului este nevoie de 51 de voturi, PLDM şi PD au împreună 42 de deputaţi, astfel că vor mai avea nevoie de 9 voturi care ar trebui să vină de la comunişti sau socialişti. Viitorul guvern al Republicii Moldova va fi un guvern minoritar fără o majoritate asumată în Parlament.

Şeful liberal-democraţilor, Vlad Filat, a anunţat la încheierea şedinţei de joi că vineri se va lua decizia finală pentru alegerea unui preşedinte al Parlamentului. Liberalul Mihai Ghimpu a anunţat azi că este gata să cedeze Ministerul Transporturilor pentru a putea fi formată o coaliţie de guvernare pro-europeană.

„Mai facem un apel către ei (PDM şi PLDM). Aşteptăm să ne invite la discuţii aşa cum a fost întotdeauna. După ultima şedinţă de luni, unde categoric au respins consensul la care am ajuns în prezenţa colegilor europeni, nu ne-au mai chemat la discuţii. A guverna tacit cu comuniştii este o ruşine”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite