Lungul drum spre regăsire, libertate şi independenţă (5). Bătălia pentru Limba Română

Blocarea trecerii peste Nistru

Liderii de la Kremlin au devenit extrem de îngrijoraţi de turnura pe care o luau evenimentele în spaţiul RSSM, astfel încât, la sfârşitul lunii martie 1989, a sosit la Chişinău o Comisie a CC al PCUS condusă de către Ivan Feklistov cu misiunea de-a examina situaţia politică locală şi acordarea ajutorului necesar CC al PCM.

Referindu-se la comportamentul acestui înalt activist de partid al Uniunii Sovietice, Mircea Snegur consemna faptul că „s-a opus, împreună cu unii adepţi ai săi din aparatul CC al PCM, până la sfârşit tuturor transformărilor legate de problemele naţionale ale poporului băştinaş”. Ivan Feklistov era responsabilul pentru relaţiile cu RSSM şi CC al PCM în cadrul CC al PCUS. Confruntaţi cu criticile Comisiei venite de la Moscova, activul de partid şi de stat de la Chişinău se afla într-o situaţie extrem de dificilă: pe de o parte se cerea să se facă ordine, să nu se admită confruntări politice şi interetnice, însă „entuziasmul acestei mişcări (de restructurare şi renaştere naţională – n. n.) era atât de mare, încât nu mai putea fi stăvilit”.

Mişcarea Democratică din Moldova în susţinerea Restructurării (MD) va deveni principala forţă motrice a societăţii în impunerea perestrokăi şi a glasnosti-ului în RSSM şi, totodată, va sparge monopolul politic al PCUS asupra vieţii politice. Pe 29 iunie 1988, MD-ul va organiza primul său miting în susţinerea restructurării şi a lui Mihail S. Gorbaciov. MD-ul susţinea, printre altele, consolidarea suveranităţii RSSM, în cadrul federaţiei sovietice reclădită în baza principiilor leniniste, descentralizarea puterii, o reformă economică care să ducă la împroprietărirea ţăranului, o reexaminare a politicii naţionale, precum şi stabilirea unor relaţii directe cu ţările din exterior.

Bătălia pentru recunoaşterea şi acceptarea importanţei limbii moldoveneşti în spaţiul RSSM va lua un avânt şi mai mare ca urmare a rezoluţiei Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor din RSSM, din 14 septembrie 1988, prin care cerea să se rezolve problema introducerii cetăţeniei, autofinanţării şi autogestiunii în republică, lărgirii sferei funcţiilor sociale ale limbii moldoveneşti şi recunoaşterea statutului ei de limbă de stat şi asigurării bilingvismului real, precum şi să se „revină la alfabetul de până la 1938, singurul care se potriveşte naturii romanice a limbii noastre (moldoveneşti – n. n.)” şi, totodată, „să se rezolve în practică învăţarea mai profundă a limbilor bulgară şi găgăuză”. Pe 25 octombrie 1988, un număr de 157 de scriitori din RSSM vor semna o Adresare către toţi oamenii de bună-credinţă din republică în care se opera cu noţiunea de limba noastră, limba maternă, limba naţională, precum şi expresia străvechea limbă romanică.

În zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie 1988, o serie de cercetători-lingvişti din Moscova, Kiev, Leningrad şi Chişinău vor analiza în cadrul unei consfătuiri de lucru, desfăşurată la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a RSSM, problema limbii şi a alfabetului. În finalul consfătuirii, lingviştii au propus Comisiei Interdepartamentale din RSSM, următoarele: 1) decretarea limbii naţionale din RSSM drept limbă de stat în republică; 2) recunoaşterea unităţii limbilor care funcţionează în RSS Moldovenească şi în Republica Socialistă România şi 3) revenirea la sistemul grafic latin. Eseul-apel al profesorului universitar dr. Ion Buga intitulat O limbă maternă – un alfabet ce va fi publicat în ziarul Învăţământul public, pe 19 octombrie 1988, va cere recunoaşterea adevărului privind existenţa unei singure limbi, cea română, şi a unei singure naţiuni: române, în spaţiul RSSM şi al Republicii Socialiste România.

Grigore Vieru, Adrian Păunescu şi Ion Aldea Teodorovici, în dialog cu voluntarii moldoveni

În contextul pregătirilor pentru Plenara CC al PCUS intitulată Cu privire la perfecţionarea relaţiilor dintre naţiuni în URSS, planificată pentru mijlocul anului 1989, CC al PCM, în acord cu Prezidiul Sovietului Suprem şi Consiliul de Miniştri al RSSM, a lansat, la mijlocul lunii noiembrie 1988, Tezele intitulate Să afirmăm Restructurarea prin fapte concrete care însemna transpunerea reală în viaţă a lozincii Toată puterea – Sovietelor!, însă în condiţiile unui sistem politic unipartit, şi, totodată, cerea să se dea o ripostă hotărâtă „proceselor stihinice, «democraţiei mitingurilor», care îi abat pe oamenii muncii de la rezolvarea sarcinilor arzătoare ale restructurării”. MD-ul va riposta printr-un miting, pe 12 noiembrie 1988, iar studenţii de la Universitatea de Stat, precum şi de la alte instituţii de învăţământ superior din Chişinău, vor picheta sediul CC al PCM şi al Guvernului, pe 17 noiembrie 1988, în semn de protest faţă de Tezele comuniştilor moldoveni. După eliberarea celor 30 de studenţi arestaţi de Miliţie, circa 2.000 de studenţii vor organiza un miting de protest şi, mai apoi, vor întemeia Liga Studenţilor din Moldova.

Pe măsură ce evoluţiile din viaţa publică şi politică a RSSM căpătau noi valenţe ca urmare a luptei pentru afirmarea identităţii naţionale a majorităţii populaţiei şi a limbii sale, Comisia Interdepartamentală va comunica, pe 28 decembrie 1988, că este necesar „a se renunţa la concepţia cu privire la existenţa a două limbi est-romanice diferite, recunoscându-se identitatea lingvistică moldo-română” şi a propus ca „limba moldovenească să fie decretată drept limbă de stat pe teritoriul RSSM şi să fie introdusă completarea corespunzătoare în Constituţia RSSM, asigurându-se principiul bilingvismului naţional-rus şi rus-naţional, dezvoltarea şi funcţionarea liberă a limbilor naţionalităţilor conlocuitoare de pe teritoriul RSSM”. Totodată, minorităţile naţionale din RSSM, respectiv găgăuzii şi bulgarii, au început să vorbească despre necesitatea studierii în limba maternă şi despre nevoia unei autonomii administrative.

La începutul anului 1989, situaţia părea că va scăpa de sub controlul autorităţilor republicane în condiţiile în care au început să se desfăşoare mitinguri neautorizate, pe 22 ianuarie, 12, 19 şi 26 februarie 1989, ale „neformalilor”. În ziua de 12 ianuarie 1989, cu ocazia mitingului din Ceadâr-Lunga găgăuzii vor cere crearea unei mişcări naţionale găgăuze. Pe 16 februarie 1989, Cenaclul Găgăuz Halkî (Po­porul Găgăuz), înfiinţat în martie 1988, se transformă în Mişcarea Găgăuz Halkî, care stabileşte imediat contacte cu Interfront-ul. Adversarii restructurării şi ai Mişcării de Renaştere Naţională a Românilor considerau că o condiţie esenţială pentru protejarea limbilor găgăuză şi bulgară era crearea în limitele zonei de sud cu populaţie găgăuză a unei Republici Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în cadrul RSSM. Totodată, au început să fie sprijinite rezoluţiile repre­zentanţilor localităţilor bulgare şi găgăuze din regiunea Odessa (RSS Ucraini­ană), care cereau, în numele localităţilor bulgare şi găgăuze din RSSM şi din RSSU, crearea unei „Republici Bulgaro-Găgăuze” sau a „RASS Găgăuze” pe teritoriul RSSM şi a „RASS Bulgare în cadrul RSSU”.

Pe 25 ianuarie 1989 a fost adoptată Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM cu privire la elaborarea proiectelor de legi intitulate: Cu privire la statutul limbii moldoveneşti şi Cu privire la funcţionarea limbilor moldovenească, rusă şi a celorlalte limbi de pe teritoriul RSSM. Pe măsură ce activul de partid şi de stat de la Chişinău tergiversa restructurarea sistemului şi acceptarea doleanţelor majorităţii populaţiei, circa 15.000 – 20.000 de cetăţeni ai RSSM se vor afla în stradă, pe 26 februarie 1989, protestând în faţa sediului CC al PCM şi scandând: „Vrem limbă şi alfabet!”, „Opriţi migraţia!”, „Daţi-ne istoria noastră!”, „Jos mafia!”, „Jos birocraţia!”, „Am pierdut încrederea!”, „Trăiască Gorbaciov!”.

În cursul lunilor martie – aprilie 1989 se va intensifica acţiunea intelectualităţii româneşti din RSSM pentru promovarea şi acceptarea limbii moldoveneşti în grafie latină ca limbă de stat. Uniunea Scriitorilor, pe 16 martie 1989, şi Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a RSSM, pe 24 aprilie 1989, vor propune diferite proiecte de lege menite să confirme limba moldovenească în grafie latină ca limbă de stat în RSSM, în timp ce „limba rusă este un mijloc de comunicare între republicile URSS”. Pe 13 mai 1989, Academia de Ştiinţe a RSSM a votat pentru decretarea limbii moldoveneşti în grafie latină ca limbă de stat în RSSM. Autorităţile republicane intraseră în alertă în condiţiile în care la mitingul din 12 martie 1989 se afişase deasupra coloanelor, pentru prima oară, un drapel tricolor. Manifestaţii stradale şi mitinguri în favoarea limbii de stat se desfăşurau şi la Cahul şi la Bălţi. Pe 13 martie 1989 a apărut primul ziar cu caractere latine, Glasul, fondat de scriitorii Ion Druţă, Leonida Lari şi Ion Vatamanu, tipărit în 60.000 de exemplare la Riga, datorită opoziţiei autorităţilor de la Chişinău. „Bineînţeles, un rol important l-au avut conexiunile cu prietenii noştri din Ţările Baltice. Eu am avut avantajul să particip la aceste activităţi conspirative, ca să spun aşa. Prima publicaţie periodică ilegală, clandestină, s-a numit «Deşteptarea». Am scos trei numere. A urmat «Glasul», care a fost o publicaţie periodică deja legală, pe care a condus-o Leonida Lari, iar pentru a-i da mai multă notorietate, Ion Druţă a fost un fel de preşedinte de onoare al colegiului de redacţie. Leonida a făcut acest ziar la Riga. A fost transportat cu maşină. Am participat la descărcarea lui. Însă «Deşteptarea» a fost făcută în clandestinitate la Vilnius, cel care a organizat această operaţiune fiind un basarabean de-al nostru, Victor Balmuş, nepotul istoricului literar Pavel Balmuş, un băiat de vârsta mea, căsătorit cu o lituaniană. (…) Duceam macheta cu ziarul cu avionul, iar înapoi veneam cu maşina prin Bielorusia – 100 şi ceva de kilometri. Ţin minte că am participat la primul congres al Sajudis-ului lituanian, în toamna anului 1988. Eram în trei: artistul şi regizorul Mihai Fusu, Mihai Ghimpu şi eu. Am văzut această extraordinară reuniune şi am învăţat foarte multe idei politice, pentru că balticii erau mult mai bine organizaţi datorită relaţiilor strânse cu diaspora din SUA şi ţările europene. Cei care ne-au sprijinit enorm au fost trei posturi de radio internaţionale, în primul rând postul Europa Liberă şi aici trebuie să-l pomenim pe Vladimir Socor, pe care prima dată l-am cunoscut radiofonic şi l-am văzut personal mult mai târziu, care îmi lua interviuri, practic, în fiecare seară. Mai era Vocea Americii, unde lucra Nicolae Dima şi alţi ziarişti importanţi, şi postul de radio BBC, care suna mai rar, dar totuşi menţinea o legătură destul de strânsă cu noi”, mărturisea Iurie Roşca.

Teatrul de Vară din Chişinău va găzdui, pe 19 martie 1989, cel mai mare miting de până atunci. Mitingul a fost iniţiat de către Cenaclul Alexei Mateevici şi MD, iar zecile de mii de oameni au participat, mai apoi, la o discuţie referitoare la restructurare, timp de 7 ore, cu Simion Grossu - prim-secretarul CC al PCM, Alexandru Mocanu - preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, I. Călin – preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM şi V. Pşenicinikov – secretarul II al CC al PCM. Îngrijoraţi de tensionarea climatului social-politic din RSSM, ca urmare a răspândirii de zvonuri privind o posibilă insurecţie armată a adepţilor MD-ului, Adunarea Generală a Uniunii Scriitorilor a adoptat o Adresare către cetăţenii RSSM, pe 24 martie 1989, în care se menţiona că „problema statutului de limbă de stat al limbii moldoveneşti şi a folosirii alfabetului latin pentru această limbă nu poate fi un obiect de vrajbă între diferite grupuri etnice, nu poate servi drept cauză a îngrijorării pentru păturile populaţiei de alte limbi, fiindcă fiecare popor este liber să-şi rezolve problemele aşa cum crede el de cuviinţă, iar problema limbii este un aspect al drepturilor fundamentale ale fiecărui popor”. Totodată, scriitorii menţionau faptul că susţineau aspiraţiile legitime ale minorităţilor etnice din RSSM, cu precădere ale găgăuzilor, în ceea ce priveşte păstrarea specificului naţional şi redobândirea conştiinţei naţionale.

Pe 31 martie 1989, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a decis publicarea proiectelor de legi Cu privire la statutul limbii de stat în RSSM şi Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite în teritoriul RSSM. MD-ul a organizat un miting, pe 9 aprilie 1989, la care au participat 25.000 de oameni şi în care s-a cerut retragerea proiectelor de legi propuse de autorităţi deoarece au fost calificate ca fiind „mostre ale incompetenţei politice şi juridice”, în condiţiile în care „chestiunea trecerii scrisului moldovenesc la grafia latină” urma să fie reglementat printr-o lege aparte. Pe 23 aprilie 1989, Interfront-ul desfăşoară primul său miting la care participă circa 6.000 de manifestanţi, iar a doua zi, 24 aprilie 1989, la Rîbniţa, pe malul stâng al Nistrului, 5.000 lucrători ai Com­binatului Metalurgic vor manifesta împotriva adoptării legii privind folosirea limbii moldoveneşti ca limbă oficială de stat. În cursul zilei de 28 aprilie 1989, Grupul de Iniţiativă al Interfront-ului înaintează Procurorului General al RSSM un apel: „Noi nu organizăm manifestaţii neautorizate, nu provocăm naţionalismul, dar nici nu vom permite să fie batjocorit Drape­lul Roşu!”.

Bucuria basarabenilor cu ocazia Podului de Flori

În pofida mitingurilor şi a demonstraţiilor pro-restructurare şi pentru recunoaşterea limbii moldoveneşti în grafie latină ca limbă de stat, activul de partid de la Chişinău, reunit în Plenara CC al PCM din 11 mai 1989, a audiat raportul prim-secretarului Simion Grossu privind mersul perestroikăi în RSSM. Liderul PCM a condamnat „dispoziţiile antiruseşti” manifestate cu ocazia mitingurilor şi a demonstraţiilor organizate de către MD, precum şi faptul că „tradiţiile seculare de prietenie moldo-rusă” erau date uitării. Cenaclul Alexei Mateevici şi MD au fost supuse rechizitoriului prim-secretarului Semion Grossu, însă acesta „doar în treacăt a vorbit – consemna istoricul Gheorghe E. Cojocaru - despre conservatorismul, nihilismul naţional şi orientarea spre stereotipurile anilor trecuţi ale Mişcării Internaţionaliste Edinstvo (Unitatea), ce-şi propunea să apere interesele populaţiei vorbitoare de limbă rusă, despre tendinţele autonomiste din zona de sud a RSSM, cu care speculau activiştii unor organizaţii găgăuze – Gagauz halkî (Poporul găgăuz) la Comrat şi Birlik (Unitatea) – la Ceadâr-Lunga”. Nicolae Ţâu, prim-secretarul Comitetului de Partid Orăşenesc Chişinău, va declara, în timpul desfăşurării Plenarei, că majoritatea membrilor de partid, fără a mai vorbi de locuitorii Chişinăului, nu ştiu care este poziţia CC al PCM faţă de problemele cu care se confruntă societatea şi care sunt termenele concrete de soluţionare a acestora. Referindu-se la rezultatele acestei Plenare, Mircea Snegur consemna: „Intelectualitatea a rămas neînduplecată, încrederea faţă de conducere fiind epuizată”.

În cursul zilei de 17 mai 1989 va fi destituit din funcţie redactorul-şef al ziarului Moldova Socialistă, Tudor Ţopa, pentru faptul că a publicat proiectul alternativ al legii privind funcţionarea limbilor în spaţiul RSSM, elaborat de Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a RSSM, şi care era „mai corect - consemnează Mircea Snegur - şi mai aproape de năzuinţele neamului – decât cel oficial”. Protestul ferm al colectivului ziarului şi ameninţarea cu greva a determinat CC al PCM să revină asupra deciziei.

Pe 19 mai 1989, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM va da publicităţii proiectul de lege Cu privire la trecerea scrisului limbii moldoveneşti la grafia latină. Într-o anchetă sociologică privitoare la acest subiect, 99,3% din cei 100.000 de intervievaţi susţineau trecerea la grafia latină. „Situaţia devenea neunivocă chiar şi în unele comitete raionale şi orăşeneşti de partid: unii criticau CC al PCM, alţii ocupau o poziţie neutră şi nu întreprindeau nimic. Au avut loc arestări ale manifestanţilor care, ulterior, au fost eliberaţi sub presiunea mulţimii (până la urmă, asemenea acţiuni greşite, efectuate la indicaţia conducerii, au înrăit şi mai mult participanţii la manifestaţiile publice). Probleme, probleme, probleme care, aproape zilnic, erau puse în discuţie la CC”, consemna Mircea Snegur cu referire la acele clipe din primăvara fierbinte a anului 1989.

Pe 20 mai 1989, în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor îşi va deschide lucrările Con­gresul de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocat de Grupul de Iniţiativă al MD-ului. Au fost prezenţi 147 de delegaţi din 30 de raioane şi oraşe, precum şi delegaţi reprezentând Mişcarea Ecologică „Acţiunea verde”, Cenaclul Alexei Mateevici, Liga Democratică a Studenţilor, Asociaţia Istoricilor, Societatea de cultură „Moldova” din Moscova. Congre­sul a adoptat în unanimitate Hotărârea privind crearea Frontului Popular din Moldova, Programul şi Statutul FPM şi a ales un Consiliu al FPM, format din 82 persoane. În Comitetul Executiv al FPM au intrat Gheorghe Ghimpu, Mihai Ghimpu, P. Gusac, Nicolae Costin, A. Plugaru, Iurie Roşca, Ion Ha­dârcă, A. Ţurcanu, A. Şalaru. În discursurile delegaţilor şi în documentele adoptate au fost abordate: a) suveranitatea RSSM şi „dreptul la ieşire din componenţa URSS”; b) limba de stat şi tricolorul; c) Pactul Molotov-Ribbentrop şi conse­cinţele lui asupra Basarabiei; d) alegerile şi drepturile cetăţeneşti; e) posibilitatea deschiderii unui consulat al RSSM la Iaşi şi a unui consulat român la Chişinău; f) libertatea de expresie şi mijloacele de informare în masă etc.

Referindu-se la personalitatea unuia dintre cei mai controversaţi lideri ai Mişcării de Renaştere Naţională a Românilor din spaţiul RSSM, primul însărcinat cu afaceri ad-interim al României în Republica Moldova (1992 - 1993), în gradul diplomatic de ministru-consilier, ambasadorul Ion Bistreanu, menţiona în amintirile sale faptul că cel de-al doilea lider al FPM, Iurie Roşca, făcea impresia unei persoane uşor infatuate. Ostentativ, Iurie Roşca se declara ca fiind un luptător pentru cauza românească, însă manifesta foarte multă reţinere atunci când era întrebat ceva mai mult des­pre curentul unionist din Republica Moldova. Totodată, era vizibil un anumit radicalism, voit afişat. Totuşi, Iurie Roşca este autorul sintagmei „Republica Română Moldova”, pe care a introdus-o într-una din rezoluţiile celui de-al II-lea Congres al FPM, în 1990, însă aşa cum a scris-o, aşa a şi rămas în arhive. După plecarea de la conducerea FPM a lui Ion Hadârcă (ales prim-vicepreşedintre al Parlamentului), şi după eşecul personal din 1990 de a accede în Parlament, Iurie Roşca a preluat, practic, conducerea Frontului, în calitate de preşedinte exe­cutiv. „Avea un disconfort vizibil în faţa intelectualilor. Împotriva unor colegi din mişcare, pe care îi considera «incomozi» a început să răspândească zvo­nuri cum că ar fi fost agenţi sau colaboratori ai fostului KGB. Nu au scăpat de asemenea acuzaţii figuri proeminente precum Nicolae Costin, Al. Moşanu, Lidia Istrati etc. Nu au fost cruţaţi nici Gh. Ghimpu, nici Al. Usatiuc-Bulgăr, oameni care, pentru vederile lor pro-româneşti, făcuseră ani grei de puşcărie, condamnaţi de acel KGB pe care îl invoca Roşca”, consemnează ambasadorul Ion Bistreanu.

Patrulă de asigurare a liniştii în zona moldavă

În contextul evoluţiilor de pe scena publică a RSSM, Consiliul Orăşenesc al Deputaţilor din Tiraspol se va pronunţa, pe 23 mai 1989, pen­tru adoptarea a două limbi de stat: moldovenească şi rusă. Ideea a fost preluată în cadrul sesiunii comune a Sovietelor Orăşenesc şi Raional al Deputatilor din Râbniţa care vor proclama raionul Râbniţa ca fiind o zonă populată compact de rusofoni şi vor cere adoptarea legii cu privire la cele două limbi de stat. Ziua de 15 iunie 1989 a fost marcată de apariţia primului număr cu caractere latine al săptămânalului Literatura şi Arta, cu prilejul ceremonilor dedicate celor 100 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu, şi, totodată, cei prezenţi la oficierea serviciului divin, în Soborul Catedral din centrul Chişinăului, i-au cerut mitro­politului Serapion să oficieze serviciul în limba română.

În perioada următoare, FPM va organiza o serie de acţiuni de protest faţă de tergiversarea, de către autorităţile republicane, a cererilor majorităţii populaţiei privind problema limbii de stat. Cu ocazia mitingului din 25 iunie 1989, la care au participat 50.000 de oameni, FPM a cerut „ca ziua de 2 decembrie, data formării în anul 1917 a Republicii Populare Moldoveneşti, să fie declarată ca ZI A INDEPENDENŢEI poporului moldovenesc dintre Prut şi Nistru” şi, totodată, va cere delegaţiei PCM la Plenara CC al PCUS să acţioneze „cu toată hotărârea pentru obţinerea unei statalităţi şi suveranităţi reale a RSSM în componenţa federaţiei republicilor sovietice socialiste, pe baza contractului unional”. Liderii FPM cereau ca delegaţia PCM să includă în programul lor: 1) independenţa economică sub forma autogestiunii republicane, în cadrul diviziunii unionale a muncii; 2) decretarea limbii moldoveneşti drept limbă de stat pe teritoriul RSSM şi luarea sub ocrotire a limbilor populaţiilor conlocuitoare; 3) recunoaşterea prin lege a unităţii (şi nu a identităţii – n. n.) lingvistice moldo-române şi revenirea la alfabetul latin şi la ortografia adoptată în RSR; 4) crearea şcolii naţionale; 5) lichidarea şcolilor şi grădiniţelor mixte; 6) legiferarea constituţională în RSSM a drapelului naţional tricolor – albastru, galben, roşu, cu stema istorică stilizată – capul de zimbru; 7) adoptarea legii cu privire la cetăţenia RSSM; 8) dreptul de veto asupra acţiunii legilor unionale pe teritoriul RSSM; 9) autonomia (independenţa) PCM; 10) autonomia (autocefalia) Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti; 11) retrocedarea teritoriilor incluse pe nedrept în componenţa RSS Ucrainene.