Mai multe contracte de privatizare au intrat în vizorul Comisiei economie, buget, finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aeroport chisinau border.gov.md

Mai multe privatizări şi concesionări ale proprietăţilor statului au fost examinate de Comisia economie, buget şi finanţe. Ca urmare, preşedintele comisiei, Igor Munteanu, a decis ca pe 19 iulie să fie înaintat Parlamentului un proiect de hotărâre cu privire la auditul conformităţii privind deetatizarea proprietăţii publice şi a privatizării pe anii 2013-2019, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Comisiei economie, buget şi finanţe, în şedinţa din 18 iulie au fost examinate informaţii provenite din investigaţii jurnalistice cu rezonanţă sporită în societate şi au fost aprobate pentru examinare şi analiză un număr de patru contracte. Acestea sunt contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului din Sa „Tutun CTC”, contractul de parteneriat public-privat „Concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău”, contractul de privatizare a ÎS Compania Aeriană „Air Moldova” şi contractul de parteneriat public „Privind modernizarea şi eficientizarea activităţii ÎS „Gările şi Staţiile Auto”.

În comunicat se mai arată că prin proiectul de hotărâre se solicită Curţii de Conturi prezentarea Parlamentului, în termen de 60 zile, a Raportului auditului conformităţii privind deetatizarea proprietăţii publice şi a privatizării pe anii 2013-2019.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite