Dosarul pentru promovarea Mărţişorului în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO va fi depus în martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Culturii a demarat proiectul de nominalizare a sărbătorii „Practicile culturale asociate Zilei de 1 Martie“ în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii.

Instituţia invită comunităţile locale din toată ţara, care păstrează şi promovează cel mai bine tradiţiile Mărţişorului, să se implice în proiect, ceea ce ar însemna încheierea unor acorduri de includere a obiceiurilor strămoşeşti ce se desfăşoară la nivel local în Lista Reprezentativă UNESCO. Copiile documentelor vor fi transmise la Centrul Mondial al Patrimoniului Cultural de la Paris.

Ministerul anunţă că dosarul de candidat al Moldovei va fi depus la Biroul UNESCO de la Paris în luna martie a acestui an şi implică promovarea la nivel internaţional şi naţional a tradiţiilor locale, atît până la înscriere, cît şi după realizarea procedurii.

Proiectul se derulează în parteneriat cu ministerele culturii din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite