Medici şi farmacişti din Comrat, cercetaţi pentru punerea în circulaţie ilegală a substanţelor narcotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Şase suspecţi, printre care medici şi farmacişti, sunt cercetaţi penal pentru punerea în circulaţie ilegală a substanţelor narcotice în proporţii mari pe teritoriul raionului Comrat. Poliţiştii au efectuat 13 percheziţii la domiciliile şi birourile suspecţilor, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliţiei precizează că a fost depistat un depozit plin cu cutii cu medicamente cu efect psihotrop, contrafăcute, cu termen de valabilitate expirat. De asemenea, au fost depistate şi ridicate  telefoane mobile, utilaj artizanal de consumare a drogurilor, zeci de seringi cu lichid străveziu, un pat de la armă, cataloage pentru evidenţa persoanelor consumatoare de droguri,  mape cu acte de evidenţă contabilă şi mijloace băneşti obţinute din activităţi ilegale.

Obiectele şi substanţele ridicate urmează a fi supuse expertizei pentru a stabili cu exactitate tipul drogului şi cantitatea exactă.

Cei şase figuranţi pe dosar, printre care medici, farmacişti şi consultanţi de vânzări specializaţi pe medicamente, au vârstele cuprinse între 30 şi 50 de ani. Ei sunt cercetaţi în libertate, iar dacă vina le va fi demonstrată, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite