Ministrul Economiei, apel către antreprenorii din R. Moldova să-şi treacă vânzările pe online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cumparaturi online comert online FOTO Shutterstock

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Sergiu Răilean, face apel către întreprinderile mici şi mijlocii să nu-şi sisteze vânzările din cauza restricţiilor de activitate, impuse de Situaţia de Urgenţă, dar să le redirecţioneze pe online şi pe livrarea la domiciliu. În acelaşi timp, Sergiu Railean îndeamnă companiile IT din R. Moldova să ajute producătorii autohtoni cu platforme de comerţ electronic.

„Închiderea pieţelor şi magazinelor non alimentare în această perioadă afectează dramatic comerţul cu bunuri şi servicii. Acest fapt, însă, nu înseamnă, că întreprinderile nu au soluţii pentru a-şi vinde produsele. Baza legală privind comerţul electronic este funcţională şi de ea fac uz deja peste 400 de companii locale. Comunitatea IT din ţară a demonstrat că este una foarte competitivă şi vă poate oferi soluţiile tehnologice necesare. Mai mult, peste 75% din populaţie foloseşte internetul, atât prin reţele de fibră optică, cât şi internetul mobil. Peste 98% din localităţi au acces la fibră optică şi Internet mobil de înaltă capacitate”, susţine ministrul Railean.

Ministrul încurajează antreprenorii să-şi identifice partenerii tehnologici, să-şi mobilizeze resursele şi echipele, pentru a ajunge la clienţi prin intermediul magazinelor online, paginilor web şi reţelelor de comunicaţii electronice.

„Vă îndemn să vindeţi şi să cumpăraţi onlin! Comerţul online are foarte multe avantaje pentru toţi: comercianţii pot accesa mai uşor consumatorii săi şi reduce semnificativ costurile de logistică, beneficiarii – pot economisi timp şi resurse, obţinând acces la o gamă şi mai largă de bunuri, guvernele – pot beneficia de o legalizare a comerţului şi o colectare mai bună a taxelor”, consideră ministrul Economiei şi Infrastructurii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite