Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Misterele recensământului din Republica Moldova

7
3 Jan 2015 14:00:14
George Damian

Pe 30 decembrie 2014, pe reţelele de socializare au început să apară rezultate parţiale ale recensământului din Republica Moldova, care indicau o creştere spectaculoasă a numărului celor care s-au declarat etnici români, dar şi al celor care s-au declarat vorbitori de limbă română.

Colegii mei de la Chişinău au încercat din răsputeri să obţină o confirmare oficială a acestor cifre sau cel puţin o reacţie de la Biroul Naţional de Statistică. Nici un rezultat.

Apoi, pe 31 decembrie 2014, acelaşi Birou Naţional de Statistică a publicat pe pagina sa de internet un fişier pdf cu rezultate parţiale (oficiale de această dată) ale recensământului. După o lungă introducere metodologică, comunicarea oficială anunţă o serie de cifre referitoare la populaţia Republicii Moldova – mai puţin identificarea etnică şi lingvistică!

Pe 2 ianuarie 2015 Biroul Naţional de Statistică revine cu un comunicat oficial pe pagina electronică şi respinge cifrele circulate în mediul online (40% vorbitori de limbă română, 23% etnici români – comparativ cu anul 2004 2,16% români şi 16% vorbitori de limbă română) susţinând că au fost transmise prin intermediul unei adrese de e-mail fantomă şi nu reprezintă în nici un fel poziţia instituţiei. Reacţia din 2 ianuarie 2015 dovedeşte că angajaţii Biroului Naţional de Statistică lucrează chiar şi în zilele de sărbătoare, deşi pe 30 decembrie 2014 au refuzat să aibă o relaţie normală cu mass-media.
Între timp au apărut numeroase reacţii la aceste incongruenţe instituţionale. Mai ales a fost subliniat faptul că Biroul Naţional de Statistică a găsit în Republica Moldova doar 2,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot, în vreme ce Comisia Electorală Centrală are în evidenţă 2,8 milioane alegători. Impreciziile şi decalajele mari sunt atât de multe că ar fi o pierdere de vreme să le reiau aici.
Mass-media din Republica Moldova, alături de societatea civilă trebuie să pună presiune asupra Biroului Naţional de Statistică pentru a fi lămurite toate aceste neclarităţi.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

George Cristescu
4.01.2015, 11:05:34

Liberalul Lupu a iesit din coalitia proeuropeana. Vorba ceea "Lupul isi schimba parul dar naravul ba."Cand am auzit ca Voronin vrea sa intre la guvernare m-a apucat dracii. Ale cui interese le serveste liberalul Lupu ? C-ar va sa zica uite comunistii nu-i comunistii. Ma da blestemat e pamantul aista a lui Stefan Cel Mare.Cum ba mai ieri Voronim zicea ca vrea in asociatia statelor euroasiatice si acum o intorso .Bag seama ca acest zurbagiu are socotelile lui Putin. Stie careva cine este si ce vrea Voronin ?

Michiu Stefan
4.01.2015, 11:45:57

Faptul ca Statistica R.Moldova se balbaie-e dovada certa ca cifrele obtinute "pe surse" sunt cele reale si oficialitatile cauta metode de mascare si modificare a realitatii.Dar, vorba unui vers din poezia prolet-cultista;"nu puteti lega cu lanturi primavara"!Tendinta unionista,exprimarea adevaratei etnii si limbi materne nu le convine:"sunt mari in spatiul mic,devin mici in spatiul mare"(Efim Tarpalan)

commikilla
4.01.2015, 21:44:52

Voi chiar credeti ca molsovanii sunt sau se simt romani? Intrebati-i sa va lamureasca mai bine :)

+1 (1 vot)
ion sbucium
5.01.2015, 14:24:37

Sunt date INTERNE ale Statului RM si niciun stat, inclusiv Romania nu are dreptul sa se amestece in ele, sa se dea cu parerea sau sa-si scoata careva "drepturi". In principiu acest punct "originea etnica' nu are nicio valoare, nicio importanta, deorece in RM nu se ofera si nici nu se ingradesc careva drepturi in functie de originea etnica. Da, unii isi au radacinile in Imperiul Tarist si cetatenii guberniei Basarabia 106 ani au fost RUSI cu actele in regula, apoi 50 ani au fost cetateni ai URSS si azi au dreptul de a-si redobandi cetatenia Federatiei Ruse si tot ei isi au radacinile si in Romania Regala in care 22 de ani au fost cetateni romani, ;la fel cu drept de redobandire a cetateniei ca in late state. Dar in prezent, indiferent de originile tnice toata populatia R.Moldova de aproape 3 milioane care isi identifica persoana cu buletin de identitate sau pasaport al RM - neindoielnic primordial sunt MOLDOVENI, apoi in caz de a doua cetatenie - mai pot fi si rusi, romani, italieni, turci, portughezi etc. Multi din cei care s-au declarat "romani" au indus in eroare recenzentii, caci fiind pusi sa treaca frontiera Romaniei - politia de frontiera romana nu le va recunoaste calitatea lor de romani, daca nu au actele respective. Batutul in "chiept" ca sunt roman si nici chiar limba vorbita impecabil - nu sunt dvezi ca ei sunt romani, intocmai cum nici cunioscatorii limbii italiene nu se pot declara romani inainte de a obtine cetatenia italiana.

-1 (1 vot)
Cristi Enciu
5.01.2015, 20:14:31

mai Ioane Sbu-Ciuma Titulatura statelor si hotarele se schimba in dependenta de situatia geopolitica-pace razboi ,anecsari ,ocupatii,insa Poporul,Limba ,Traditiile Obiceiurile Cultura,Folclorul si Vatra stramoseasca sunt VASNICE.Nu fii CUMAT.Totul depinde de EDUCATIA PE CARE O PRIMESTE INDIVIDUL.COPILUL LA NASTERE;NU STIE CINE E MAMALUI;S--AU DE CE NATIONALITATA ESTE S-AU CE LIMBA VA VORBI.E ATAT DE SIMPLU;INSA TU UMBLI CU ABARATII GLOBALISTE(NEOCOMUNISTE) M:EMINESCU e foarte laconic SUNT ROMAN SI PUNCTUM!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările