Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Moldova va primi 25 milioane euro de la Banca Mondială pentru imunizarea populaţiei

0
14 Oct 2021 19:21:44
Autor: Iurii Botnarenco

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova o finanţare adiţională, în valoare de 24,8 milioane de euro, sub formă de credit, care are drept scop implementarea procesului de imunizare împotriva infecţiei COVID-19, la nivel naţional.

În cadrul şedinţei din 14 octombrie, Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) privind Proiectul „Răspuns de Urgenţă la COVID-19 – finanţare adiţională”.

Conform documentului, resursele financiare vor fi folosite pentru achiziţionarea vaccinurilor la prima etapă de implementare a imunizării a circa jumătate din numărul populaţiei. Totodată, banii vor fi investiţi în sistemele lanţului frigorific, dezvoltarea sistemelor informaţionale în sănătate, gestionarea deşeurilor medicale, precum şi acordarea de asistenţă tehnică destinată fortificării capacităţilor de implementare a procesului de imunizare.

Republica Moldova va putea achiziţiona vaccinurile din diferite surse, inclusiv direct de la producători sau prin intermediul platformei COVAX şi din alte state ce dispun de stocuri suplimentare de vaccinuri.

Acordul de finanţare cu AID privind implementarea Proiectului „Răspuns de urgenţă la COVID-19 – finanţare adiţională” a fost semnat la 9 august curent. Acesta intră în vigoare, urmare a ratificării de către Parlamentul Republicii Moldova şi ulterioara notificare a Băncii Mondiale privind îndeplinirea tuturor procedurilor juridice interne. Termenul de implementare a Acordului este până la data de 30 aprilie 2023.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările