Moldova reiterează ilegalitatea staţionării trupelor ruseşti pe teritoriul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
militari soldati transnistria novostipmr.ru

Misiunea permanentă a Republicii Moldova pe lângă OSCE a atras atenţia statelor participante că Federaţia Rusă face în mod inadecvat referinţă la Acordul din 1992 Cu privire la principiile soluţionării paşnice a conflictului din regiunea transnistreană în cadrul schimbului anual de informaţii militare, transmite IPN.

Ambasadorul Victor Osipov a vorbit despre această chestiune la Forumul pentru Cooperare în domeniul Securităţii (FCS) şi a reiterat că Grupul Operativ de Trupe Ruse se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi trebuie retras necondiţionat împreună cu armele din dotare şi stocurile de muniţii.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Moldovei în Austria, Victor Osipov a declarat că în textul documentului lipseşte orice menţiune care ar putea fi interpretată ca acceptare a prezenţei militare străine. Republica Moldova face o distincţie clară între contingentul militar rus din cadrul mecanismului de pacificare existent în Zona de Securitate, pe de o parte, şi, pe de altă parte, forţele militare şi muniţiile staţionate ilegal pe teritoriul său.

Ambasadorul Osipov a amintit că ultima dată necesitatea retragerii necondiţionate a trupelor şi muniţiilor ruseşti a fost statuată de Rezoluţia Adunării Generale ONU adoptată pe 22 iunie 2018. Iar anterior Federaţia Rusă şi-a asumat acest angajament prin subsemnarea Declaraţiei Summit-ului OSCE de la Istanbul. Faptul că nu există temei legal sau accept pentru aflarea acestui contingent militar în Republica Moldova o dovedeşte şi Acordul bilateral privind retragerea lui, semnat cu Federaţia Rusă pe 21 octombrie 1994, chiar dacă aceasta din urmă aşa şi nu l-a ratificat.

Victor Osipov a cerut să fie înscris în jurnalul şedinţei FCS că este inacceptabilă invocarea Acordului din 1992 în rapoartele ce vizează prezenţa militară rusă în Republica Moldova.

În comunicat se mai spune că delegaţia Federaţiei Ruse pentru chestiuni militare s-a limitat la explicaţia, că aceste argumentările juridice aparţin Ministerului de resort de la Moscova, iar contestarea lor de către Misiunea Republicii Moldova va fi comunicată în capitala rusă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite