O aniversare tristă sau falsul amic al arhivelor

Din 2009 au fost transferate 15.000 de dosare din arhivele mai puţin accesibile în cea publică. FOTO Adevărul

Acum trei ani a avut loc un eveniment care ar fi revoluţionat cercetarea istorică contemporană din Republica Moldova. Sper că vă amintiţi că pe 9 noiembrie 2010 a început transferul dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice de la Serviciul de Informaţii şi Securitate la Arhiva Naţională. În acea zi au fost transmise primele 5.000 de dosare. Ulterior, alte 10.000 din aceeaşi categorie au ajuns în depozitele arhivei publice.

Persoanele supuse represiunilor politice erau mulţumite că, în sfârşit, vor avea acces nestingherit la propriile dosare, iar istoricii jubilau - de acum încolo vor cerceta crimele bolşevice din prima sursă. Arhiva anunţase că, în scurt timp, dosarele vor fi puse în circuitul ştiinţific.

Ei bine, de la vorbe la fapte lucrurile uneori iau o cale anapoda. Conducerea precedentă a Serviciului de Stat de Arhivă a pus în circuitul ştiinţific doar 3.000 de dosare. De la noul director al Serviciului, dl Ion Varta, promovat de guvernarea democratică, istoricii şi societatea civilă au avut aşteptări mari. Dar acesta nu numai că nu s-a străduit să facă ceva pentru ca accesul la aceste dosare să fie liber, dar, spre deosebire de predecesorul său, a instituit unele bariere pentru ca dosarele să nu ajungă în faţa celor interesaţi. Actualmente, din cele 15.000 de dosare ajunse la Arhiva Naţională,circa 12.000 rămân blocate.

Şi mai grav este că acestea, dar şi alte dosare, au devenit obiect de negociere între solicitant şi conducerea Serviciului de Stat de Arhivă. Pentru un dosar trebuie să vii cu câteva demersuri, iar şeful decide dacă meriţi să-l vezi. Mai ceva ca în vremurile de tristă amintire.

Paradoxal este că, în timp ce cercetătorilor le este îngrădit accesul la dosarele transmise de la SIS şi MAI, directorul instituţiei anunţă frecvent publicarea unor volume de documente extrase din dosarele ajunse în subordinea lui de la instituţiile cu pricina. Totodată, mai marele pe arhivă îşi arogă dreptul exclusiv de publicare a acestor dosare. La acest moment, în arhivele MAI şi SIS mai rămân circa 100.000 de dosare, care, odată ajunse în arhiva publică, pot avea aceeaşi soartă.

Printre „realizările“ noii conduceri a Serviciului de Stat de Arhivă merită să precizăm că inventarele sunt redactate doar în limba rusă. Astfel, fără a depune eforturi elementare de întocmire a îndrumătoarelor în limba română, s-a imprimat foaia care era pe vechiul dosar şi s-a pus sub două cartoane.

O bună parte din istorici, văzând cum stau lucrurile, şi-au îndreptat privirea, adică cercetarea, spre SIS. Sunt primiţi, li se pun la dispoziţie dosare şi ei le studiază. Astfel, arhiva SIS-ului, din una închisă, a devenit accesibilă, iar cea publică - invers.

Cu siguranţă, transmiterea dosarelor trebuie continuată. Însă nu mi-aş dori ca ele să aibă soarta celor ajunse deja la arhivă (se creează impresia că iniţiativa din toamna anului 2010 a fost zadarnică), devenind delniţa unei singure persoane.

În fine, nu cred că măsurile de îngrădire a accesului la informaţie promovate de către noul director al Serviciului de Stat de Arhivă se încadrează în politica de integrare europeană a Republicii Moldova, mai ales în perspectiva Summitului de la Vilnius. Totuşi, suntem în altă lume. Dar putem rămâne acolo atâta timp cât vor fi promovate asemenea politici de îngrădire a accesului la informaţie.